Atinși de frici, mai scuturăm perdeaua

[Camelia Ardelean]

Atinși de frici, mai scuturăm perdeaua

La geamul viu al iernilor din noi,

Înghesuiți în vechiul mușuroi,

Ce-și cară fericirea cu ocaua.

 

Prin visele-adunate în convoi,

Sulemenim ades cu bidineaua

(Când strângem, azi, la zâmbete cureaua)

Și soarele, pe chipul său de sloi.

 

Degeaba imităm caligrafia

Destinului, în vechiul său zapis!

Oricâte ploi ne-ar stoarce fantezia,

 

La poarta nopții nu-i nimic de zis,

Când din cenușă s-a „născut” mumia

Infernului cu iz de paradis.

 

 

[Camelia Ardelean]

Domnule Ichim, prezența dvs. este o încântare pentru mine și nu o spun doar așa, de complezență! :-) Vă mulțumesc pentru popas și comentariu, mă bucur dacă v-a plăcut poezioara mea! Prețuire,

[Dumitru Ichim]

Atinși de frici, mai scuturăm perdeaua

La geamul viu al iernilor din noi'' - Citit cu plăcere!

[Camelia Ardelean]

Doamna Chitic, Mihaela (Popa): mulțumiri de suflet pentru popas și vot! Îmbrățișări!

[Camelia Ardelean]

Îți mulțumesc, Dragoș, pentru comentariu și exemplificare! Într-adevăr, din exemplul dat de tine, reiese clar felul în care este redactat mesajul respectiv! În sonetele lui Țărnea este "mai" altfel, în sensul că "macazul" se schimbă puțin în terține, dar nu prea mult; rezultă, de fapt, o completare a "tabloului" de bază, început în catrene:

Sonet 5

 

Dac-am uitat, iubito, cum te cheamă
Si cum se face ziua-n ochii tai, 
Ascunde-ti visul plin de vanatai, 
Si nu-mi lua uitarile in seama.

Prea mult colind pe-ntortocheate cai
Si prea putin e loc sa-mi fie teama, 
Ca daca mortii eu i-as spune" Ia-ma!",
Tu i-ai zvanta si umbra in batai.

Dar nu incerc aceasta nici in gluma,
Ci doar ma-ntorc la tine si te rog...
Primeste-ma, si iarta-ma si du-ma

Din partea ratacitilor zalog
La carnea ta de soare si de huma, 
Pe instelatul cerului polog.

Scuze pentru lipsa de diactritice, l-am luat de pe internet! O să țin, însă, cont și de sfatul tău, iar următorul sonet o să încerc să-l scriu după "modelul" Bacovia, să vedem ce iese! :-) Merci encore! Drag,

[Camelia Ardelean]

Doamna Violeta Florentina, încântată de popasul dvs.! Vă mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase și semnul de apreciere lăsat! Se pare că avem gusturi asemănătoare... :-) Cu drag,

[Camelia Ardelean]

Am revenit!!! :-) Trebuie să recunosc că sunt de acord cu dvs., domnule da Coza, și de această dată! Când aveți dreptate, aveți! :-)

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Pentru a fi mai aplicat faţă de comentariul anterior, postez un sonet în care se vede foarte bine ceea ce ţi-am explicat referitor la această logică a mesajului:

E-o noapte udă, grea, te-neci afară.
Prin ceaţă obosite, roşii, fără zare  
Ard, afumate, triste felinare
Ca într-o crâşmă umedă, murdară.

Prin măhălăli mai neagră noaptea pare,
Şivoaie-n case triste inundară,
Ş-auzi tuşind  o tusă-n sec, amară  
Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare.

Ca Edgar Poe mă reîntorc spre casă
Ori ca Verlaine topit de băutură  
Şi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.

Apoi, cu paşi de-o nostimă măsură,
Prin întuneric bâjbâiesc prin casă,
Şi cad, recad, şi nu mai tac din gură.

 (Sonet - de G. Bacovia)

În catrene se face o descriere, te introduce pe tine, cititor, în atmosferă, urmând ca în terţine să schimbe nuanţa acţiunii, autorul vorbeşte despre el, deja se schimbă nota în care transmite mesajul.

Cam asta este ideea. Practic din versul nouă, direct de la intrarea în terţine trebuie să existe o schimbare a nuanţei, a notei în care este redată acţiunea, bineînţeles finalul reprezentând concluzia.

Acest lucru este valabil pentru sonetul italian, cazul celui de faţă. La sonetul englezesc e altfel.

Acum sper să fi fost mai explicit, faţă de comentariul anterior.

[Ion Lazăr da Coza]

Camelia, e bine să ne respectăm clasicii, însă nu tot ce au scris ei e imuabil!

Dacă purcedem în construcția unei poezii cu formă fixă, trebuie să apelăm la teoreticieni, exegeți, esteți, la definiții academice...

Și da, Dragoș are dreptate - contează și fondul, nu numai forma.

[Camelia Ardelean]

Așa este, Valery, mai sunt și alte tipuri de sonet, cel clasic fiind cel mai utilizat. Probabil că fiecare poet și-a ales forma care a considerat că i se potrivește cel mai bine! Eu îmi doresc să le experimentez pe toate, sunt pe lista mea de așteptare :-), dar cred că totul va veni la momentul potrivit! Deocamdată îmi exersez mâna, ca să zic așa, cu ceea ce simt că mă atrage acum! Sigur că e un subiect foarte interesant și merită vorbit despre el!

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Nu, nu e sonet! Mai ai până vei ajunge ca să scrii sonet! În afară de tiparul prozodic mai este un element pe care textul tău nu-l are. Uită-te cum este structurat mesajul la sonet, mă refer la sonetul italian, ai să-l găseşti la Eminescu. Există o anumită logică a mesajului în catrene, o alta în terţine. Textul tău nu respectă acest lucru.