Anticamera inimii

[chindea maria elena]

 sub stropi de iubire ecoul veșniciei

e frig în lume iubite
brațele îneacă prea multă singurătate înlăuntru
chiar topesc neputințe în curburi prea moi să nu te-nghită
de braconieri pot ascunde păduri la necesitate
pot fertiliza dunele ce se ridică între noi
dar nu știu dacă arterele mele pot asigura omenirii necesarul de lavă
împovărată de cobilițe pline de candori
mărșăluiesc de-a lungul nervurilor
cu biletul de viață ascuns în marsupiul inimii sunt nemuritor
de la o tâmplă la alta pot pulsa genunile magiei
dintr-o lacrimă
surâsului diapazonul ierbii îi dă sonoritatea verdelui
căutător lucid știu că voi măsura faptele după investiția de flăcări și aripi
doar ele poartă oglinda întâiului spectacolul prezenței
rezoluția banalului certifică revelația esenței
simbolismul întregului în tot ce mă fură

mistuit sunt proporțional expansiunea amprentează tot ceea
ce semnează irișii dinlăuntrul a toate respir

în fundal la premieră n-o să intru în lojă îmbrăcată în cămașă de zgură
nu vreau să deschid ușa sentimentelor anoste
în freamătul vieții nu citesc doar literele bolduite
tivesc margini de vise fiecărei clipe ca să intru într-un univers bine alcătuit
dorul înalță arcade în car triumfal să nu-mi deshidratez
bucuria de-a inspira profund smogul iubirii
chiar până la sufocare mă aduce prizonieră între coastele tale
să-mi resuscitezi termic timpul care-mi geruiește sistematic
atingerea de oamenii toxici inerentă
precum trecerea stixului

nu-mi voi purta viitorul în scaun cu rotile singurul prezent în care-mi
cufund mâinile până la ultimul ocean este
inima lumii
pulsez serenitatea tuturor celor ce-și văd chipurile suprapuse
în reflexia unului
dar și voalările somnambulice
nimic străin deși orb cade totul în mine

falange luminescente în contur de oaze te desenează
decodează misterul edenului fără divagațiile cărnii
spițele sorții ne-nvârt
până ni se comprimă spațiul în centru
virajele se iau scurt pe serpentinele mărului

macerează privirile sub stropi de iubire mă soarbe însetarea ca un pirat
strălucesc iriși adunați în altarul fiecărei sinapse
cod numeric de unul

pasăre de foc
inima
evadează

[chindea maria elena]

La banca vieții fără investiție nema câștig, Mihaela!

[chindea maria elena]

....păi dragă Nikol, spor la lucru!:))) Categoric îți vor folosi nu numai pentru lumea mea! Ci și pentru propriile tale explorări!

[Ion Lazăr da Coza]

ANTICÁMERĂ, anticamere, s. f. Cameră de așteptare situată la intrarea într-un birou, într-un cabinet al unei persoane cu funcție importantă etc. ◊ Expr. A face anticameră = a aștepta (mult) până a fi primit în audiență sau la o consultație (medicală, juridică etc.). – Din it. anticamera. Cf. fr. antichambre.

*Chiar dacă în limba română prefixul logic ar fi ante- – „înainte”, și nu anti-, cuvântul a fost preluat așa din italiană!

Un regal.

da Coza

[Ana Ardeleanu]

E frig în lume, dar poemul ţi-e cald!

[Mihaela Popa]

”...
ultimul ocean este
inima lumii
...
pasăre de foc”

esență, admirație!

[Sofia Sincă]

Meditație asupra sensurilor eterne.

Intensitatea înțelegerii într-o inimă imensă, după crezul eului poetic, duce la eternitate. Prin iubire se poate păstra  puritatea şi forţa într-o continuă regenerare. Desigur, totul în timp și spațiu, elemente nelipsite din poemele Gerrei.

Apoi, imensitatea și forța metaforică, să nu uităm de ele, cele ce aduc poemului valoarea lirică fabuloasă.

Cu deosebită apreciere,

Sofy

[Mihaela Suciu]

Am poposit în antecameră!

surâsului diapazonul ierbii îi dă sonoritatea verdelui 
căutător lucid știu că voi măsura faptele după investiția de flăcări și aripi 

[Nikol MerBreM]

Am luat virajul scurt pe serpentina mărului tău, Gerra :)! Călătoria prin lumea ta, necesită musai aripi. Lucrez la o pereche :)!