ANATOMIE

[Ionel Mony Constantin]

Istoria se regăseşte-n mine
Globulele-mi sunt pline de strămoşi
Arcaşii de din vale de Rovine
Sunt anticorpii mei victorioşi.

Ţigani nomazi dansează în artere,
Fanarioţi adastă-n neuroni.
Levantul tot s-a revărsat în fiere
Peste străbunii mei autohtoni.

Accentul slav îmi susură-n timpane
Şi-n ceardaş scurt piciorele-mi zvâcnesc
Pe buze-mi vin cuvinte otomane
Amestecate-n graiul ovreiesc

De Mărăşeşti mi-am curăţat plămânii
Romanic am rămas doar în breton
Şi-n fiecare zi a săptămânii
Simt cum devin mereu mai francofon

Doar inima mai bate româneşte
Cu ritmul tot mai stins mai sincopat
Un hemoragic val mă copleşeşte
Iar dacii-mi dau doar crize de ficat

[Ion Lazăr da Coza]

Dragă dle Constantin, cu această poezie, ţi-ai pus toţi cosmopoliţii în cap. Îngăduie-mi, te rog, să împărţim povara!

Cu preţuire,

da Coza

[chindea maria elena]

... da, m-a încântat poemul tău!  Am doar o specificaţie de făcut: ar fi bine ca ca toate particulele de lumină din anatomia românului să se pună de-acord şi să-şi reia poziţia verticală - altfel, ca sămânţă din dacul liber din munţi trec la strângerea celor ce deja şi-au recăpătat identitatea de fii ai luminii! Şi voi înălţa steagul lupului deasupra ţării pentru aducere aminte că suntem nemuritori, că moarte nu există, că există doar lumină întru veşnicire! În măsura în care ne-o asumăm! Şi dacă am mai lăsa fatalismul - şi-am realiza că valoarea grupului depinde de valoarea fiecărui individ în parte şi ne-am focaliza energiile pentru expansionarea lumii interioare, decât să ne văităm în răscruce de "blestemul" poporului din care facem parte!  Nimic nu te poate înfrânge dacă nu-i dai tu voie, dacă nu te accepţi tu învins! Altfel, oricine poate să-ţi distrugă doar învelişul de lut (oricum perisabil) dar tu vei străluci mândru din infinitul fiinţei tale! Şi vei fi un învingător! 

Cu drag, Maria Elena!      

[Ionel Mony Constantin]

 Mulţumesc tuturor celor care au avut răbdarea să se aplece asupra versurilor mele, indiferent de opinii.

[Sofia Sincă]

Portretul românului bulversat de apăsarea istoriei, de frământările ei.

Multe a îndurat românul, mulţi au lăcomit la frumuseţile şi bogăţiile ţării. Şi ne-au urgisit, şi ne-au cotropit şi ne-au umilit. Ne întrebăm de unde ni se trag toate nenorocirile prezente... De acolo, din moşteniri ancestrale, de când trebuie să ne aplecăm după bătaia vântului.

Domnule IMC aţi surprins bine, cu nerv şi aplomb doar mici aspecte din istoria ţării. De asemenea se simte şi revolta din adevărurile versurilor concentrate.

Cu stimă, Sofy!

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Felicitări, domnule Mony!

Pătrunzător poem! Românismul se duce la vale cu fiecare zi...

Doar inima mai bate româneşte 
Cu ritmul tot mai stins mai sincopat

                             Cu respect, Vasilisia

[Ionel Mony Constantin]

Mă onorează aprecierea dvs, chiar dacă am păreri deosebite faţă de cunoscuta personalitate cu care mă comparaţi.

[Ionel Mony Constantin]

 Vă mulţumesc dle Nutzu.  Mai mult decât un tablou, poate  că poezia mea este o alegorie