Ana. (IX). E timpul să scriu despre tine

[gina zaharia]

Nu, tu nu obosești! Doar te odihnești lângă fântâni.

Prin sufletul tău trec însetați cu gânduri senine

și cocori care promit că nu vor zgâria lumina de astăzi.

Se aud cerbii lovind păduri noi cu coarne de anul trecut

și salturi din ghicitori vechi;

cu ele vor îmbrăca stâncile de mâine.

Lângă tine, un rai al pământului primește ofrande pentru tăceri.

 

Ana, îți amintești cerșetorul acela cu ochii căprui?

Avea o carte sub braț, ceva de Tolstoi, a recitit-o de mii de ori

și încă o mai duce printre dărâmăturile vieții!

Copii orfani joacă de-a v-ați ascunselea,

se așază pe trunchiuri doborâte de întrebări cât să-și măsoare tălpile căutărilor,  

iar ospiciul din câmp are poarta deschisă.

Acolo, cineva dansează step pe vise.   

 

Curând vei ajunge în satul tău. E înconjurat de furnici,

au umplut urmele carelor în care truda nu urcă niciodată.

Mai știi, Ana, ștergarul bunicii?

Era mereu plin cu duminici și fluturi.

Dar brațele mamei, le simți?

O lacrimă de dor umple pârâul din fața casei.

Niciun strigăt nu încape în văzduh, niciun strigăt,

toate mă strâng precum bocancii ostașilor cu răni în piept.

Toamna îmi trimite un cântec. E timpul să scriu despre tine.

[Sofia Sincă]

Splendid, splendid! Ai cuprins urmele pe care nu le poţi şterge, care amintesc iar şi iar de ceea ce înseamnă român. Le-ai așezat cu dragoste și romantism, emoționant, pe cel mai sensibil nume românesc - Ana -.

Am citit cu deosebită încântare,

Sofi