Amintiri statornice

[Camelia Ardelean]

Te-aș alunga din amintirea mea,

Cum toamna grea alungă, fără milă,

O ultimă scânteie infantilă,

Restantă pe un cer de catifea.

 

Tivită e distanța dintre noi

Cu lacrimi reci, pierdute prin cuvinte.

Se sparg pe caldarâm vechi jurăminte,

Răsună sec minutele din ploi.

 

Privesc în gol prin zidul de tăceri

Și simt acut blestemul amânării

Cum cade peste rana delăsării,

Furându-mi timp din clipele de ieri.

 

Un foileton de lacrimi s-a sfârșit,

Începe unul nou – singurătatea.

Mă strâng în brațe umbre din cetatea

Aceluiași scenariu obosit.

 

Adorm discret cu chipul tău în gând,

Simt urletul cu glas de neființă

Din mintea-mi răvășită de dorință,

Sub lujerul iubirii tremurând.

 

Și molipsită de făptura ta,

Mă zbat absurd sub nori de neputință,

Sfârșesc damnată, fără de voință,

Să mă sfărâme-a patimii ghiulea.

 

 

 

 

 

 

 

 

[gina zaharia]

Foșnetul amintirilor, prin galeriile inimii...

[talpos silvia]

Frumos tablou între doi și singurătate!

[Sofia Sincă]

Subscriu la comentariul lui Dragoș.

Sofy

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Se simt progresele făcute în ceea ce priveşte prozodia, un lucru îmbucurător!

Aş evita expresiile de genul:

cer de catifea sau zidul de tăceri, expresii ce au devenit clişeu.

Aş concentra mesajul în ceva mai puţine strofe!

Mi-a plăcut strofa:

Tivită e distanța dintre noi

Cu lacrimi reci, pierdute prin cuvinte.

Se sparg pe caldarâm vechi jurăminte,

Răsună sec minutele din ploi.

E bine!