Am uitat de mine…

Am uitat de mine, parcă n-aș fi fost.
Iarna-i pe sfârșite. Sufletu-mi de gheață.
Împrejur același anotimp anost,
Doar singurătatea încă mă răsfață.

Am uitat de mine, de al mării glas,
Nu privesc uimită când răsare luna,
Oful ce apasă - el mi-a mai rămas
Și melancolia care țipă-ntruna.

Am uitat de mine, de plimbări cu rost,
Peste chipul zilei ceața zăbovește,
Nouri la grămadă stau în avanpost,
Bântuie tăcerea, strânge ca un clește.

Am uitat de mine, parcă n-aș fi fost…
Primăverii, Doamne, cum să-i dau de rost?

*Dedic această poezie dragii noastre Lisia. Din nefericire, împărțim aceeași soartă. „Durerea adâncă stă ascunsă și tace” -Dostoevski

Vizualizări: 121

Adaugă un comentariu

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Martie 13, 2020 la 10:34am: Vă mulțumesc, prieteni dragi! Tuturor și fiecăruia pentru gândul trimis. Mulțumesc, dragă Lisia! Îmi vine să zic: mulțumesc, drag Ion Lazăr da Coza! Vei rămâne viu în inimile noastre. Dormi în pace suflet drag!

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Martie 11, 2020 la 5:27pm: trist, apăsător, trist...

Comentariu publicat de Chris pe Martie 9, 2020 la 7:57am: :((( atata tristete, nimic nu mai are rost...

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr Grădinariu pe Martie 7, 2020 la 9:30pm: Știm, Mihaela, întotdeauna te-am simțit alături și pentru asta îți mulțumim!

Așa e, Gabriel. S-a-ntunecat cerul de atâta tristețe. :((((

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Martie 7, 2020 la 9:22pm: Cel mai bine înțelege cel ce-a trăit aceeaşi experiență, dar prietenii empatizează. Îmbrățişez cu drag şi sunt alături!

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Martie 7, 2020 la 6:19pm: Tulburător...Parc-a-ncremenit timpul în tristețe!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr Grădinariu pe Martie 7, 2020 la 4:57pm: Doamne, cât de frumos! Cât am plâns! Sofia, Valeria, și voi ați trecut prin asta. Doar cineva care trăiește această tragedie poate simți cu adevărat. Mă simt îngrozitor. Parcă e tot mai greu. Parcă mi-e ciudă că lumea merge înainte fără el, că încet, încet se uită... Știu că într-o zi doar eu voi mai plânge. Sau poate nici eu. Câtă nedreptate! Nu știu cum să depășesc și cum să accept plecarea lui. Nimic nu mai are culoare sau gust. Nimic.

Îți mulțumesc, dragă Valeria! Minunat gest! Minunat poem! Versul acela e corect, dar pentru că majoritatea despart în silabe "pei-saj" și nu pe-i-saj", pare sărit din ritm. Mai bine ai folosi în loc de "peisaj" cuvântul "viitor" și atunci ar dispărea senzația aceasta. Îți mulțumesc încă o dată!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Martie 7, 2020 la 10:31am: Mulțumesc, dragă Sofia! Sunt în asentimentul tău...

Am schimbat, pe moment, cu un sinonim, voi mai reflecta.

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Martie 7, 2020 la 9:09am: Nu sunteți singurele...

Versuri apăsătoare, bântuite de singurătatea care răvășește.

Valeria, fă-i ceva versului 3 din prima strofă. A scăpat de sub control la ritm.

În același consens,

Sofi