Am locul meu sub soare...

[Camelia Ardelean]

Am locul meu sub soare și nimeni, niciodată,

Chiar risipindu-mi umbra, nu-l va putea lua.

Pe valurile sorții, plutind debusolată,

Doar eu îmi caut țărmul unde să pot visa.

 

Mi-e ancora suspinul care mă ține-n viață

În marea de iluzii, pictată cu rechini,

Ori clipa muribundă, din plăsmuita piață,

Vândută la tarabe, pe stive de ciulini.

 

Constat că mai sunt vie, da`-mi plânge rădăcina

În lutul de fantasme, încremenit de mult,

Săpând printre morminte, mă-nvăluie ruina.

Sub masca-i străvezie, adâncul mi-l ascult.

 

Am locul meu sub soare – o insulă pustie,

Și care ispitește doar oameni-surogat.

Sub freamăt de talazuri, constat că mai sunt vie,

Clepsidra cu himere nu mi s-a inundat...

[Camelia Ardelean]

Doamna Sofy, mulțumesc mult de prezență și opinia sinceră! Într-adevăr, o parte din mine este... mai de modă veche, iar cealaltă parte, avangardistă. Ca să nu se certe, le las să iasă la suprafață pe rând. :-) Deocamdată mă atrage acest stil, mi se pare că mă prinde cel mai bine. Sunt însă deschisă mereu la nou, nu-mi place să mă plafonez. Cu stimă,

[Camelia Ardelean]

Doamna Dorina, drag de popasul dvs.! Mulțumesc mult de semn și... că nu ați obosit să mă citiți! :-) Stimă, 

[Sofia Sincă]

Frumos, corect, dar ușor arhaic... Versul are muzicalitate, respectă tema, însă exprimarea este mult prea simplă. Ancora, suspinul, talazuri, Săpând printre morminte - iată câteva expresii stereotipice poeziei clasice.

Dar, am citit cu plăcere. Înțeleg că nu prea poți ieși din acest stil.

Sofy

[Pop Dorina]

Fiecare avem „un loc sub soare”. Ideea este să-l acceptăm cu demnitate.

Mi-au plăcut versurile tale. Felicitări!