Aceste săbii mute

[Camelia Florescu]

Acestor săbii mute, răsucindu-se în

carnea timpului nostru le-am ascuțit

tăișul

în podul palmelor lunii și le-am

auzit cum pătrundeau în grinda

cerului.

Mi-au frânt zborul uneori când te cuprindeam

în gânduri încrezătoare că-s doar eu

în lumea ta.

Mi-au despicat firul în patru, înainte sau

după tine și tot lor le datorez

aceste răni de pe retină

și trup.

Aceste săbii mute știu că nu mai este timp

poate

pentru iubire dar este întotdeauna

timp pentru

cântecul păsării spin pentru „de ce” și

„ce-ar fi fost dacă”… pentru a răvăși

cetățile de flori de „nu-mă-uita”,

Ridicate de noi cândva, sub ore învelite

în  tulburătoare dorință.

Cu cât pășesc mai adânc

în hățișul din mine,

Cu atât îmi doresc să nu mai vii

niciodată înapoi

Și-acestor săbii mute,

răsucindu-se

în sângele cald al iertării

Să nu le las loc să lovească

din nou în anii mei, 

În ferestrele

sufletului meu,

În notele

cântecului acesta neînceput,

 În mine. 

[Nikol MerBreM]

Interesant mesajul, dar se învaţă vreodată :)?

(sunt ceva typos)