Abia cu timpul

[Tudor Cicu]

Abia cu timpul

 

„Floarea mea înflorește numai în amurg...

Și tot atunci, cuvintele, păsări în beznă,

au stârnit ploaia acelui septembrie

peticit în trădări”

De fapt, doar astea au fost ultimele ei cuvinte.

Ținea rochia într-o smulgere statică

deasupra ierbii înstelate cu părăluțe

și cred că avea strălucirea magneziului;

o frunză de ferigă îi acoperea coapsa

când am înrămat-o și am pus-o în tablou.

Pot să dovedesc și cum

m-am întors din povestea cu cel tocmit să rămână

singur pe planeta cu mulți sori.

S-a și întâmplat ca în noaptea aceea

cu o lumânare aprinsă în mână,

agitând un steag,

o anunțam că am ajuns la capăt de tărâm.

Aveam cu mine fărașul cu jăratec

pentru cel dintâi cal năzdrăvan

și asta îmi dădea tot mai multă încredere.

O auzeam:

„Poți fi luat drept nepământean

în adăpostul cailor”

Și, tot cu acel buchet de flori sălbatice (strânse la piept)

i-am întins unele cheițe

pentru a deschide inimile

celor care luaseră calea căinței ca stane de piatră.

Îmi amintesc că era pe vremea când sturzii

zburau de-a valma printre mesteceni

mimând pentru noi fericirea.

Dar din păcate, toate se învață

abia cu timpul.

 

[Chris]

melancolic şi frumos, citit cu plăcere

[Ion Lazăr da Coza]

Mi se pare superfluu: când am înrămat-o și am pus-o în tablou. Poate că-n perete.

Reușești să-ți atragi cititorul de partea ta.

da Coza

[Sofia Sincă]

„Un basm, cu pajuri și cu zmei,

Începe acum o fată...” - mi-am amintit de poezia lui Coșbuc.

La tine poemul-basm este modernist, în proză lirică. Versuri ce doresc a se preschimba în vreo rază aurie sau măcar într-o iluzie cu aură de cupidon...

Am citit cu plăcere,

Sofy

[Valeria Merca]

Am mers pe firul de poveste... că-nainte mult mai este...

Am citit cu plăcere.