poeții nu poartă verighetă

[Marcel Vişa]

poetul iese în societate 
se încarcă de poezie 
apoi se întoarce în lumea lui izolată între patru pereți 
poetul merge la munte și scrie despre mare 
merge la mare și scrie despre culmile înzăpezite ale munților din satul natal 
pe tren se simte cel mai bine 
uneori chiar sub roțile lui 
poeții nu cumpără bilet niciodată 
ei merg cu nașul 
mereu își găsesc nașul 
și nu dau explicații nimănui 
de explicațiile lor n-are nevoie nimeni 
ei nu CONTează 
conturile lor fiind goale 
trăiesc de pe o zi pe alta 
(adică) de pe azi pe ieri 
sapă trecutul precum căutătorii de metale prețioase 
deși le displac bogățiile materiale. 
poeții nu poartă verighetă 
cei care o au o țin veșnic la amanet 
banii sunt investiți în alcool și alte antidoturi sau vaccinuri 
în sufletul lor e o stare de neliniște permanentă 
nu se pot obișnui cu ideea că azi nu e ieri și că niciun munte nu iese din mare la apus 
la răsărit se alege praful din tot ceea ce nu apune la timp 
câte un tsunami le colorează filmul din când în când 
o avalanșă de nisip le aduce aminte de simplitatea copilăriei 
iau găletușa lopățica și se apucă să sape în trupul iubirilor trecute până dau de castane coapte și piese lego 
din ele construiesc un imperiu de o zi (adică o poezie) și asta le ajunge 
poeții trăiesc de pe mâine pe ieri

 

[Marcel Vişa]

Vă mulțumesc! Mă bucură și mă onorează fiecare popas în parte.

[Nikol MerBreM]

Nu aş putea spune că sunt fan cu sufletul, al acestui stil de poezie (poate din cauză că nu mă deranjează o organza la geam :)), dar cu mintea o plac foarte mult, îmi place cum scanezi realitatea, cum tai în ea ca în carne vie.

[Sofia Sincă]

Superb, subtil portret de poet ai construit! Amuzant dulce-amărui, o trăirea formalistă, în aparență, unde totul devine de prisos. Contează doar pana și muza sa.

Frumos alcătuit, simplu și complicat, nostalgic și real, unde forţa supremă a poetului reprezintă magia cadrului.

Deosebit de fermecător!

Sofy