Scrisoare către tata

[C.Titi Nechita]

Îţi scriu acum, tăicuţă, o scrisoare

De-aici, din astă lume trecătoare,

De unde tu plecat-ai fără vreme

De parcă pus ai fost între blesteme.

 

Te-ai dus, tăicuţă, într-o primăvară

Când florile-ncepeau ca să răsară,

Când în prisacă se trezeau albinele

Şi începeau să se mărească zilele.

 

Doar ale tale zile nu s-au mai mărit

Şi ai plecat; uitând ce-aveai de împlinit;

Te-ai dus, tăicuţă, într-o zi cu soare

Chemat spre zări de alte ursitoare!

 

Eu am rămas aici, să-ţi scriu acum

De n-am taiat salcâmul de la drum

Ori părul mare din grădină

Sub care adormeam ţinându-te de mână.

 

Să-ţi spun, tăicuţă şi de mama

Ce mult i s-a albit năframa!

Şi de nepoate să-ţi vorbesc...

Mâine, poimâine se căsătoresc!

 

Parcă mai ieri în braţe tu le alintai

Şi cu poveşti ades le adormeai;

Acum, din somn când se trezesc

Te caută, dar nu te mai găsesc!

 

-Mai ştii, tăicuţă, gardul cel de spini,

Pe unde mă duceam să fur cireşe, la vecini?

Acum, tăicuţă, gardul eu l-am reparat,

Dar şi vecinii... cireşul l-au tăiat!

 

S-au dus tăicuţă dintre vii

Mulţi din vecini... pe care-i ştii!

E cam pustiu acum prin sat;

Doar ici şi colo se-aude un lătrat!

 

S-a aşternut, tăicuţă, timpul peste mine;

Sunt tată-acum şi eu; la fel ca tine!

Tu ai plecat spre zările senine,

Iar eu trimit acum scrisoare către tine;

 

Să-ţi povestesc ce-am mai făcut

De când la cele sfinte ai trecut.

[bolache alexandru]

O poezie frumoasă cu minusurile de care a amintit Ana. Cu toate acestea am citit cu plăcere.