am întors timpul 

când albul nopții îmi gâdila retina

mă simțeam înconjurat

de ritmul enervant de constant

al tic-tac-ului 

de ziceam că toate ceasurile de lume

s-au mutat în mine

încovoiat prin aduceri aminte

mă dezbrăcam ușor de acum

și intram într-un ieri

și apoi într-un alaltăieri

și apoi într-un nu-mi aduc aminte când

eram mai ușor decât aerul

astâmpărul mi-l găseam greu

poate când aterizam pe aripi de fluturi

sau când geana vântului 

mă primea în gazdă

curgeam prin aer

și eram ultra ușor

odată m-am crezut Dumnezeu

și apoi mi-a părut rău

probabil eram plin de lumină

și simțeam că mă vărs

într-un abis inventat de mine

din prea plinul meu 

nu cred că l-am mâniat foarte tare

mi-a șoptit de începutul de aripă

de care eram bolnav

mi-a dat  toate indicațiile necesare 

respirațiile și inspirațiile

n-au nevoie de centru de greutate

probabil voia să ajung la El

așa 

cu propriile aripi

noaptea albă mă înfășoară

și pare caldă

coconul devine un paradis improvizat

ora exactă nu mai contează

timpul mă feliază

trecut prezent și viitor

adorm 

Vizualizări: 82

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Carmen Ștefania Luca(Odin) pe Februarie 20, 2014 la 1:38pm

merci fain, Sofy!îmi place cum îți ”descifrezi” mesajul...

 cu prietenie, Odin!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Februarie 20, 2014 la 1:35pm

În încercarea ta de a te desprinde de realitate poţi şi îndrăzneşti să visezi departe, să te substitui chiar în Dumnezeu. O călătorie prin eul îndepărtat şi prin cel apropiat.

Poemul este interesant, abstract dar înclinat bine spre epic.

Am citit cu plăcere!

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 44 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 47 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Retrăire a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului IOAN stoian îi place postarea pe blog Ne-ntoarcem... a lui gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog adam&eva, cum ar veni! a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog când toamna te îmbracă în verde a lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Retrăire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când toamna te îmbracă în verde a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog adam&eva, cum ar veni! a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog adam&eva, cum ar veni! a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne-ntoarcem... a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor