lucruri care m-au întors din drumul meu de om un timp

[Ottilia Ardeleanu]

pentru neaşteptatul care ar fi putut fi şi nu te-ai străduit să fie
pentru minutele în care îţi rupeam din sufletul meu fiindcă tu nu aveai şi mă durea
pentru toate acele zise pe care le lăsam să curgă în gura ta ca şi când aş fi vorbit chiar din gura ta
pentru bucata de viaţă pe care ţi-am dăruit-o să-ţi faci ceva de pus pe tine fiindcă erai prea goală şi fiindcă tremurul tău era cumva şi al meu
pentru toamnele pe care le defineam împreună de la aceeaşi fereastră cu privirea spre o bogăţie de care nu aveam parte
pentru acele cuvinte grele cu care m-ai lovit în ţeastă şi m-am încăpăţânat să nu mor până ce nu văd cum se ofileşte bucuria pe chipul tău
pentru felul în care ai ales să fii eu fără să mă întrebi dacă accept plagiatul
pentru degetul cu care ai întors spre mine vina de a-ţi fi fost prea aproape când ai fost disperară

arunc toate pietrele din inima mea înapoi să se facă oameni

[Chris]

Mi-a plăcut, am citit cu plăcere :))

[Mihaela Roxana Boboc]

A meritat așteptarea până la ultimul vers pentru ca poemul să capete sensul dorit!

[gina zaharia]

pentru că ai lăsat caligrafia sufletului aici,

admirație!

[Ion Lazăr da Coza]

când ai fost disperară?

Interesantă poezie.

Încântat.

da Coza

[Sofia Sincă]

Cu putere nebănuită, sufletul se ridică deasupra zbuciumului, prin timp, pentru un alt început.

Spre împăcare şi iertare. Dar cine suntem noi să nu iertăm? Suntem biete fiinţe care păcătuiesc iar şi iar...

Admiraţie pentru frazele meditative care aduc pacea sufletească.

Sofy