Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[Popa Ines Vanda]

"sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice"......mai mult decat atat,ce rost mai au comentariile? Sublim! Felicitari!

[Vasilisia Lazăr]

Sublim!

Am uitat să mai respir.

[Elena Mititelu]

Sincronizare ... cuvânt / imagine... ARTĂ!!! Felicitări, Gina, felicitări, Mihai!!

Cu mare drag,

Elena

[Sofia Sincă]

Savuros! Totul... Nu ştii ce să admiri mai întâi: tablourile sau versurile.

Artă autentică şi originală.

Cu preţuire pentru voi, Sofy!

[lecu rodica]

Intre timp ma ninse  noaptea cu greaua ei tacere

 pe care un trubadur de  veghe

a stingherit dorul de cuvint...

[Belean Maria Ileana]

de cate ori citesc o poezie, mi se pare mai frumoasa ca precedenta, mereu vii cu metafore noi... eu oricum pastrez tacerea, sa nu strivesc cantecul, cantecul suav si din tabloul lui Mihai...pretuire si drag de voi...

[mihai catruna]

[gina zaharia]

șttt! trubadurul de veghe testează notele

 

goneai prin noapte

cai nedresați dezbrăcau pe rând fracuri

la fiecare intersecție

ocoleai vidul

să nu provoci instantaneu incendii lângă fântâna

pe care o tot revendici

de când s-au logodit ploile

în lumină

 

șttt! trubadurul de veghe testează notele

câte lire ai dat acestei nopți să-și întindă hamurile

peste sufletul cascadelor?

la rândul ei nimfa caută râsul zglobiu

de unde a început mersul pe jos

prin inima ta

să nu-l întemnițeze cocorii

când vor trece să împartă săgețile

pe alte legende

 

(între timp văzduhul cerne diamante neşlefuite
pe care un meşter
le transferă pe degetul unei naiade
apoi ciopleşte liniştea după chipul meu)

 

într-un colț de dor

cineva toarnă vin peste paragrafele principale

(a se bea noaptea)

apoi își sculptează autobiografia

preferă caracterele mari

a uitat să mai respire

sigur ți-a încredințat acest drept

 

câte scântei pe secundă

ai înregistrat de când am orbit?

 

 

[gina zaharia]

Maria, decupez potecile pe care vor fi mers pelerinii prin zori, le arhivez în raftul de argint și murmur un ecou...

Niciodată n-a cunoscut punctele cardinale, pentru el,  orientarea în spațiu echivalează cu oglinda în care a surâs prima dată...

Drag de trecerea ta,

[gina zaharia]

Teo, e  grădina în care pășesc desculță, prin ploaia de lumină. Am învățat să scriu pe vârf de brad. Nu-mi trebuie decât să întind mâna. Din cer  culeg literele alfabetului meu. Astăzi, acum, aici...

Cândva voi zăbovi într-o bibliotecă de suflet și-mi voi aminti de clipele când împărțeam cu prietenii petece de timp...

Mulțumesc. Seară frumoasă!