Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[Irina Lucia Mihalca]

Un suav cantec ce se inalta spre  zarile albastre! In florile timpului am sculptat cantecul inimii in trecerea pasilor de vals!

Cu bucuria lecturii, Irina

[Belean Maria Ileana]

foarte bine se potriveste tabloul cu versurile:

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

felicitari dragilor!!!

[mihai catruna]

[mihai catruna]

sigur gy...tu ne reprezinti cel mai frumos....deci am incredere ca ne facem asa intelesi

mi

[gina zaharia]

Maria, Sofy, Lisia, în lanțul acesta sunteți și voi. Culorile vă sunt împărțite, chiar prin (ne)cuvintele lui Mihai.

Îmbrățișări multe, din partea amândurora! (cândva mi-ai dat voie să-ți reprezint gândurile, nu-i așa, artistule?:))

[gina zaharia]

Sonetul de grație

 

De ce mă privești cu ochii de mâine,

ecou de rubin?

Pianul în care mi-ai încătușat cugetul

cântă în adâncuri,

acolo e un veac de nesomn

pe acropola inimii.

 

Învățasem să înot la marginea oceanului,

dirijorul de valuri era implicat

într-o altă reprezentație,

aveam luna pe umeri

o dată, de doua, de o mie de ori…

 

Te-am zărit pe cel mai înalt val,

mult prea târziu,

evadasem în tine,

la țărmuri ancorau nave,

toate îmi aduceau același pian

de pretutindeni.

 

Îți amintești? îmi spuneai,

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi -

e motto-ul de la reverul clipelor,

singurul care trece

praguri abstracte.

 

Ascultă! Se cântă sonetul de grație…

[Vasilisia Lazăr]

Mi-ai încântat sufletul din nou, Gina. Iar pictura lui Mihai e o poezie tăcută dar, în acelaşi timp, atât de grăitoare...

Vă sărut sufletul, oameni minunaţi!

[Sofia Sincă]

Mirajul ineditului, trăire intensivă a fiecărui moment, monumentală între poezie şi tablou. În imediata lui apropiere, a tabloului se aşează poezia în care răsună desăvârşirea lui. Se poate privi şi învers, imaginile mirifice ale tabloului inspiră vers. Un lanţ sublim!

Aceeaşi preţuire, Sofy!

[gina zaharia]

îți împrumut ochii mei

ți-am vândut ochelarii

erau mascota unei magii

pe sunetele vântului

lasă

îți împrumut ochii mei

te-au adus la ruga de gală

în cămașa dorului

 

orbește-i

 

nu te îndoi

sunt cu două săgeți mai mari

și cu o înțelegere mai la dreapta               

 

prin ei trec șerpi

câteva procente de curaj                

dialoguri de tăceri (taine de elită!)

promisiuni în falduri de spini

 

ar mai fi templul îngenuncherilor

neliniștea de dincolo de ape

și sărutul pe colțul stelelor

(l-ai primit?)

 

restul e nesfârșire

 

nu te teme

vei adormi îndrăgostit

și te vei trezi trădător de elită

 

[gina zaharia]

Bonnie, fiecare culoare are povestea  ei, fiecare poveste are un cântec, fiecare cântec adună clipele într-un ocean de zâmbete. De-acolo se vor fi îmbătat amintirile de peste ani, când galaxia tăcerii va fi orbit în ochii unui rege. Acum scriu un jurnal în privirile vântului, mâine îl voi sigila, poimâine îl voi sfinți…Toate acestea fiindcă voi, dragii mei, îmi dați încredere. Mulțumesc, mulțumesc,