Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[gina zaharia]

Albastru singuratic e petala desprinsă din gânduri senine, Maria-Elena. Și dacă astăzi cutreieră orizonturile, e pentru că și-a uitat hotarele într-un zbor...

Cu drag de trecerea și cuvântul tău,

gina

[gina zaharia]

Și marile cetăți trec prin ceață, Sofy! Important este că atunci când deschidem fereastra să putem privi dincolo de nori și să facem loc stărilor de lumină.

Cu toată prietenia,

gina

[mihai catruna]

[chindea maria elena]

...albastru singuratic ce colorează inefabil tot ce sufletul citeşte-n zori sau în crepuscul din foaia clipei ce respiraţie de graţie răsfrânge-n pupila trăirii voastre!

Cu drag mă îmbăiai în slova creatoare a lumii voastre minunate! Cu drag vă-mbrăţişez, Gerra 

[Sofia Sincă]

Reverie albastră... relaxarea sufletului, ori de câte ori trec pe aici. Ce bine că există şi aşa ceva, în negura întâmplărilor de zi cu zi... Cu soarele pe creştet dăruiţi lumina şi căldura sufletului vostru de dimensiuni uriaşe, cu iubirea de artist atingeţi apogeurile artei.

Vă mulţumesc fiinţe binecuvântate de Dumnezeu, Gina şi Mihai!

[gina zaharia]

Verde uscat

 

Prin ger străin mi-e rece căutarea

Şi nici nu ştiu ce zi în tine sunt,

Ne-am rătăcit în ceaţă iar chemarea

S-a destrămat în vechiu-i legământ.

 

Iubitul meu, e-aşa târziu în clipe

Si ce devreme pentru ce-ar fi fost,

În stânci de dor iubirea stă să ţipe

Şi să se frângă-n vreascuri fără rost.

 

Văd parcă o ruletă ce trişează

În seara asta fără de noroc

Şi-n palma noastră, iată, se aşază

Un fluture cu aripi arse-n foc.

 

Iubitul meu, dă-i aripile noastre,

Gândeşte-te câţi maci au numărat,

Cu ele ar atinge zări albastre

Şi ne-ar găsit în verdele uscat.

Prețuire, artistule!

[gina zaharia]

Lisia, știu că pulsul reveriei e în inima ta. Niciun torent nu-i va fura secundele...

[gina zaharia]

Irina, ți-am simțit delicatețea pașilor pe covorul culorilor noastre. Mulțumiri, cu drag!

[gina zaharia]

Maria, să admirăm împreună  imaginii feerice... Câte poeme nu s-ar scrie din toamna aceasta?!

[Vasilisia Lazăr]

Sonet de graţie, ecouri de rubin.

Iar tabloul, minunat...