Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[gina zaharia]

Uneori toamna are rolul apusului și invers, Maria! Dar dacă ne punem ochelarii de duminică vom ști să dăm glas culorilor...

Cu drag,

[gina zaharia]

Elena, dacă te-am făcut să trăiești o clipă farmecul de odinioară în timp ce ascultai durerea frunzei care se desparte de ram, dacă ai rupt un gând pastelat din reveria noastră înseamnă că ai cinat cu mine... știam eu că am musafiri de seamă!

[gina zaharia]

Mulțumesc, Mihaela! Am ajuns pe potecile toamnei, povestea acestui anotimp își frânge șoaptele în raze de după creste de timp. Mulțumiri pentru că porți trena gândurilor mele. Și culorilor artistului, bineînțeles!

[Any Dragoianu]

Sunteti mai stralucitori cu fiecare pas!

[Vasilisia Lazăr]

Doamne, câtă frumuseţe! Toate anotimpurile sunt frumoase în poezie, dar toamna rămâne regină.

[Belean Maria Ileana]

Toamna naste nostalgii, nostalgii de ieri, azi si maine... tabloul ia de mana poemul si amandoi valseaza printre ruginile frunzelor si sangeriul apusurilor...

[Elena Mititelu]

Gina, Mihai, acum, când toamna mohorâtă-şi aruncă fulgi şi stropi rebeli din  pletele bătute de vântul turbat, acum, când s-a aşezat starea de disconfort, iată VOI, prin vers şi imagine m-aţi dus cu gândul, dincolo de cuvinte, la toamna copilăriei mele...

Mulţumesc!!

Elena

[gina zaharia]

Răvaș pe toamnă

 

Îţi scriu, iubită toamnă, răvaş de bucurie;
Cu plecăciune, iată-ţi prind mâna aurie,
Am pus în plete frunze, fereastra ţi-e deschisă,
Revarsă ploi în mine, cu patima aprinsă!

Aștern fântâni de vise pe vara ce-a trecut,
Te strig uşor pe nume, eşti iarăşi început,
Prin codri-adânci şi tainici lumina-i reverie,
Sosesc în tine toamnă dar nu plătesc chirie!

Pe cerul amăgirii se înteţesc furtuni,
Te rog, mărită doamnă, prefă-le în minuni,   
Dă-mi liniştea din ape şi zbor înalt de cânt,
Poarta cetăţii tale să-mi fie legământ.

Când valul vieţii-n pace îşi plânge ţărmul trist
Pune-mi pe chip  cununa de rege optimist;
Și dacă setea clipei va-ngenunchea-n lumină
Te rog mărită doamnă, dă-i suflet să revină!

Mă regăsesc în tine, în tine m-am născut,
Eşti un ocean de bine, feerie de-nceput,
Îţi cânt din zori în seară cu ochi de rogvaiv
Și-n cercuri de lumină alerg definitiv.

[mihai catruna]

[gina zaharia]

Mihai, ador toamna asta,  însă pentru a-mi respecta promisiunile nu-i por dărui decât un refren de gânduri bune...

Aștept altă toamnă, aceasta s-a botezat pe 10 septembrie (așa scrie în catagolul reveriei:))

Mulțumesc, o s-o iau acasă:))

Cu prietenie,

g.