Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[lecu rodica]

,,Tu inca dormeai si eu am tacut

Pe cind somnul te-a ridicat la tarm.

Si-abia ne-am vazut,ca miinile tale

Si miinile mele au inceput sa ne-mbratiseze''

[Vasilisia Lazăr]

Împrumută-mi brăţara ta, toamnă, 
să nu mă rătăcesc în mine 
căutându-mă...

Iar tu, Gina, ne-ai împrumutat brăţara cuvintelor tale, nepreţuită podoabă. Reverenţă!

[Vasilisia Lazăr]

Ce frumoasă e toamna ta, Mihai! Ea nu deprimă, dimpotrivă, îţi dă o stare de bine.

Reverenţă, artistule!

[gina zaharia]

Împrumută-mi brățara ta, toamnă…

 

Spre tine toamnă vin
cu aceeaşi pagină de suflet,
am ascuns luna-n cocori
şi-n radăcini cu înţelesuri adânci,
am agăţat dimineţile pe răsăritul ferestrelor
şi am tăiat spinii gândurilor
de teamă să nu le schimbe culorile.

În murmurul serilor am sculptat o terasă
pe care-au dansat stelele
în clepsidră;
se auzea codrul fremătând a linişte
şi stâncile scriindu-şi dorurile,
am ştiut să înţeleg popasul călătorului
în scorburi date în pârg
şi i-am desenat scări
spre terasa tăcerilor mele.

Îţi aduc o torţă de cuvinte,
îmbracă-le-n ruginiu şi spune-le poveşti
despre anii mei,
las deschisă poarta pe care am intrat,
cândva mă va aştepta cu merindele
inimii de astăzi.

Împrumută-mi brăţara ta, toamnă,
să nu mă rătăcesc în mine
căutându-mă...

[Sofia Sincă]

Luminoasă şi feerică toamnă, ca şi sufletul pictorului. Peisajul evocă început de viaţă, nu melancolie ca o toamnă tristă. Nu contează că soarele a uitat să strălucească, natura nu a sărăcit, transmite simbol al trăirii, este încă vie.

Deosebită admiraţie, Sofy!

[mihai catruna]

[gina zaharia]

Toamna asta e regină peste cerul meu de zori,

Poartă mantia divină și scrie răvaș pe nori,

Rătăcește lâng-un munte de lumină și culoare,

I-am pus cunună pe suflet și-am numit-o sărbătoare...

Rodica, când treci tu, toamna strălucește...

[lecu rodica]

,,Toamna-amara,toamna dulce pentru cine te -ntelege,

Pentru cine stie gindul ce-a sortit sa se dezlege

Frunza galbena si coapta ca un rod cules de vint,

Toamna, care legi prin moarte cerurile de pamint

Si sub foia vestejita pregatesti o primavara,

Toamna dulce ca iubirea,ce iubirea de amara,

Fie-ti mila de faptura mea de om si fa sa fiu

In gradina aurita de lumina si de frunza-

Rodu-n care o dulceata intelepta sa se-ascunza

Poate-un om atunci sa vina sa-mi culeaga cite-un vers

Cum din prun culegi o pruna fara-a te opri din mers,

Insetat mi-o soarbe poate din cuvinte alinarea,

O sa-i para-cine stie-mai putin amara sarea

Lacrimilor sale-n drumul de dureri si dor ascuns...

Binecuvintarea asta de mi-o dai,va fi de-ajuns...''

    

 

 

              

[gina zaharia]

Any, ai tu acolo în suflet petale de gânduri pe care le arunci cu delicatețe... Vezi câte alei ai înveșmântat cu ele în toamna aceasta?

[gina zaharia]

Mă regăsesc în tine, în tine m-am născut ... și eu, Lisia, și eu!

Poate de aceea înnobilez uneori suspinul arămiu...