Cât de străină

[gina zaharia]

– Mi-e greu să port, iubire, un lanț cu flori de lună,
Să-l fac să strălucească pe-o inimă nebună,
Mergând printre amurguri să ia cina cu tine,
Deşi cetatea-ntreagă-i pierdută sub ruine!

– Aşteaptă-mă deseară, dar încuiată-i poarta,
Iar scările-s ascunse şi nici nu-i cina gata;
Eu sunt un lan de gânduri pe-un colţ de stea tăcută
Și-ţi bat mereu la ușă cu sete absolută.

– Te vreau fiinţă, şoaptă, îmbrăţişare vie,
Nu stea de foc pierdută în zbor spre veşnicie,
Nici chip de nemurire pe-o operă de artă ,
Ci rouă de fântână cu rădăcini de piatră!

– Mai este-un veac de veghe, şi lacătul la uşă
S-o rupe-n mii de ţăndări sub falduri de cenuşă.
Rămâi în turnul nostru, ai grijă să nu-l afle
Și să-l prefacă hoţii în sunete de harfe.

Mă răsucesc pe-o clipă, mă pierd în noapte-adâncă
Iar universul nostru e îngropat în stâncă.
Peste văzduhul firii, toți norii se adună
Să-mi fure infinitul. Și cât sunt de străină!

[Gabriela Grădinariu]

 Gina, și atunci când norii îți împovărează infinitul , ești la fel de luminoasă .  Drag nemăsurat de tine!

[Elena Mititelu]

"Mă răsucesc pe-o clipă, mă pierd în noapte-adâncă 
Iar universul nostru e îngropat în stâncă. 
Peste văzduhul firii, toți norii se adună 
Să-mi fure infinitul. Și cât sunt de străină!"

Profund şi scris cu sufletul, Gina! 

Cu mare drag,