Și mi-am zis: ce-ar putea-nlocui o femeie?
Poate doar un aluat frământat pentru pâine.
Aș zidi un cuptor, aș cerși o scânteie
orișicui mi-ar lăsa împrumut până mâine.

Mi-ar plăcea să-i frământ sânii umezi. Cât oare?
Cât sunt case în sat, cât e cerul de 'naltul
îmi va ține de dor și de-un gând orișicare,
la crăpatul de zori, să nu plece cu altul

i-am ascuns chiar și vâsc, din cel tânăr, sub pernă
ca-n Ajun, când aștepți pe-nserat ursitoare,
să-i menească frumos 'cea iubire eternă,
potrivită de grâu, potrivită de sare.

I-am cătat prin odăi un vas nou, fără patimi,
să nu stea la dospit nici prea mult, nici chircită.
Îi spuneam vorbe mari, cu speranțe și lacrimi.
O pierdeam din priviri, ca pe-o vie muncită.

In zadar căutam, deschizând câte-o carte
să mai văd să citesc, să-mi explice bătrânii
cum se-nvață-a iubi, cum se dă, cum se-mparte,
dar răspuns n-am găsit. Se certau câte unii

c-ar fi blândă așa, cum să spun, se-mplinește
când cei doi pentru ea își promit c-or să fie
doar un trup și un gând, căci așa izbândește,
tot mi-am zis să nu-i cred. Dacă mint, cine știe

cum și-ar face de cap, cum s-ar da pentru altul?
Ori, mai crezi, i-ar părea că-i mai bine năucă
să se lase la toți cât îi cerul de-'naltul...
Nu-i poți face nimic dacă-i vine de ducă!

Și am zis: cum ar fi să iubesc o femeie
care-mi dă peste mâini ca maiaua de pâine
împlinită la trup de la prima scânteie
Nepăsare mi-ar fi lumea toată... de mâine!

Vizualizări: 125

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Chris pe Ianuarie 30, 2025 la 7:35am

painea - hrana cea de toate zilele si un simbol al intelepciunii, zic eu. foarte frumoasa analogia femeie-paine! cum ar fi sa se puna in paine toate emotiile femeii?! :))

Comentariu publicat de petrut dan pe Ianuarie 29, 2025 la 5:54pm

Ana-Maria, îți mulțumesc frumos, cu drag!

Comentariu publicat de petrut dan pe Ianuarie 29, 2025 la 5:53pm

Nikol, mulțumesc, minunat ai scris, seară liniștită!

Comentariu publicat de Ana-Maria Butuza pe Ianuarie 29, 2025 la 4:55pm
Absolut minunat!
Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Ianuarie 27, 2025 la 7:28pm

Foarte interesantă această alegorie în care femeia este asemănată pâinii sau, mai degrabă, aluatului din care se frământă pâinea! Există o anumită sacralitate în ritualul frământării și coacerii pâinii, pe care autorul o transferă în acțiunile și frământările iubirii. De aceeași grijă întru desăvârșire are nevoia și pâinea cea coaptă și iubirea, de aceeași atenție îndelung pregătită are nevoie și aluatul și femeia. Și parcă, singurul fapt ce ar putea strica rezultatul, nerotunjirea pâinii sau neîmplinirea iubirii, este abia insinuata teamă de eșec a celui care ar vrea să rotunjească pâinea/iubirea. Un poem superb!

Drag,

Nikol

Comentariu publicat de petrut dan pe Ianuarie 27, 2025 la 7:28am

Lisia, îți mulțumesc, bună dimineața, my lady, cu drag!)

Comentariu publicat de petrut dan pe Ianuarie 27, 2025 la 7:28am

Monica, ce frumos ai scris...! Mulțumesc frumos, cu drag!

Comentariu publicat de petrut dan pe Ianuarie 27, 2025 la 7:25am

Ramona, îți mulțumesc frumos, te mai aștept, cu drag!

Comentariu publicat de petrut dan pe Ianuarie 27, 2025 la 7:25am

Domnule Grig Salvan, vă mulțumesc pentru prezență și semn, cu stimă și prețuire!

Comentariu publicat de petrut dan pe Ianuarie 27, 2025 la 7:24am

Ada, mă bucură aprecierile tale și-ți mulțumesc pentru ele, cu drag!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Popa Ștefan a adăugat 2 discuţii la grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
cu 55 minute în urmă
Postare de log efectuată de IOAN stoian

Păresimi-început de elegie

Duh Sfânt – esență, existență, sămânță, PământTrec florile prin soarele de april În nesfârșita lor…Vezi mai mult
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timid mai ninge la Paris a utilizatorului Maria Mitea
"Parisul  transmite  celor care sunt trecători prin labirintul sau  o anume …"
cu 21 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia O tinerețe închinată zborului a utilizatorului Popa Ștefan în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Impresionant omagiu! Felicitări! Să-i fie ţărâna uşoară!"
cu 21 ore în urmă
Postare de log efectuată de Rotariu Dorel

Pe când...o primăvară?

Vreau morbul hibernării să mi-l sugrum c-o sfoarăPe care-am înșirat zestrea de pânze albe,În piept,…Vezi mai mult
cu 23 ore în urmă
Dulmin Aurel a postat o discuţie

spitalul de psihistrie

Schizofrenie?   Stau ca un tâmpit și privesc prin vitrina autoservirii. Oameni așezați la rând…Vezi mai mult
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timid mai ninge la Paris a utilizatorului Maria Mitea
"Mulțumesc mult, Grig!  Îmi place cum sună,   ”poem hibernal” e bun…"
ieri
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Introspecție a utilizatorului Monica Pester
"Grig, Mihaela, Lisia, Mihai, prieteni dragi , vă salut cu bucuria elevului care a primit nota 10…"
ieri
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Transformare a utilizatorului Monica Pester
"Sunt devastată de multe probleme, inclusiv de cele de sănătate, așa că îmi cer scuze pentru…"
ieri
Postare de log efectuată de ELENA AGIU-NEACSU

Leul şi măgarul (fabulă)

S-a-ntâmplat odată, de nu-ți fi aflat,Măgarul s-ajungă mare împărat.Și cum bănuiți, în…Vezi mai mult
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia se pot considera fabule? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Corect!"
Sâmbătă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia se pot considera fabule? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Pe lângă faptul că sunt foarte lungi, având mult balast (conținut irelevant) și le…"
Vineri
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Săpânța – o carte de vizită de excepție a Maramureșului a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"Textul este mai degrabă un eseu turistic și identitar, un fragment dintr-un jurnal de călătorie cu…"
Vineri
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Săpânța – o carte de vizită de excepție a Maramureșului a lui Cristina Nălbitoru
Vineri
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Bețivul și cerșetorul a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"O proză cu atmosferă și tâlc. În liniștea nopții, construiți o scenă aparent banală…"
Vineri
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Bețivul și cerșetorul a lui Cristina Nălbitoru
Vineri
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cerșetorul din gară a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"O proză sensibilă despre întâlnirile neașteptate pe care viața ni le pregătește.…"
Vineri
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Cerșetorul din gară a lui Cristina Nălbitoru
Vineri
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
Prezentare grafică

Îți mai amintești?... DO YOU REMEMBER?... - by Grig Salvan

"Doamne, cât de frumos, Grig! Ceea ce ne-ai oferit aici este de o sensibilitate rară.…"
Vineri
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
Vineri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor