de obicei îmi aleg

cuvintele

știu câtă presiune sunt în stare să creez și

mai ales cum să-mi folosesc știința de a pune mâna

sau limba

cel mai mult

umerii mă solicită din cealaltă parte

sânii îmi micșorează orizontul

 

simt lumina între ei cu aceeași viteză

cu care gândul unui bărbat

ocolește pe la ecuator spre cea mai apropiată intrare

în trup

asemănător unei insecte supuse procesului

de polenizare

imagine  ce mă provoacă intelectual

 

pot fi primul te iubesc sau atingerea în urma căreia

vasele de sânge pocnesc cu mențiunea producătorului

pentru aceste situații își declină orice responsabilitate

 

după cum diavolul nu este dumnezeu și nici moartea mai puternică decât

omul

de obicei

nu se teme doar așteaptă în cer lucrurile să-și piardă din semnificații

 

același inel pe care mi l-ai dat să-mi amintească

momentul când mi-am văzut organele pe nisip m-a făcut să-mi dau seama

nu facem parte din înțelegerea faptului că ne-am născut prea târziu

 

uneori îl mai port

când sunt singur și-mi doresc ca totul să fie un vis

inclusiv spargerea valurilor

 

te iubesc atât de mult încât aud cum gândești

tot ce îți șoptește sângele când trece prin pereți

hrănind otrăvind sau doar jucându-se de-a v-ați ascunselea

cu moartea pre moarte călcând

cum ne  învățau la biserică

 

încă ești fata de sub umbra copacului

  

 

Vizualizări: 290

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de petrut dan pe August 1, 2024 la 6:53am

Lisia, bună dimineața, îmi este de ajuns să văd fața unui om și-mi dau seama dacă e hărăzit sau nu, pentru că scânteia nu are cum să nu lase urme, dar acum nu am timpul să desfășor un comentariu la obiect și după cum am merita noi, cei cu steaua în frunte, my lady cu drag!) Revin!

Comentariu publicat de petrut dan pe August 1, 2024 la 6:49am

Domnule Mihai Katin, vă mulțumesc, aveți dreptate , poezia modernă/actuală are nevoie de mult mai multe forme de exprimare altfel riscăm să ne trezim tot în Evul Mediu, ceea ce nu cred că și-ar dori nimeni...și nici nu cred că ar suporta, sincer să fiu! Stimă!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iulie 31, 2024 la 11:44pm

Un poem de dragoste fabulos, efectiv, trece prin tine, îți taie răsuflarea... Un poem al timpurilor acestea sau poate dincolo de ele. 

încă ești fata de sub umbra copacului

Ce mult s-ar putea glosa în jurul acestui vers! 

O să-ți las un cântec. Un cântec în care se vorbește despre iubire. Vocea liniștitoare a interpretei... mesajul absolut sublim din cuvinte... îmi liniștesc inima atunci când sunt tristă... ori confuză... ori pur și simplu am nevoie.

https://www.youtube.com/watch?v=f6pQcpFnXOI

Comentariu publicat de Mihai Katin pe Iulie 31, 2024 la 8:44pm

te iubesc atât de mult încât aud cum gândești

tot ce îți șoptește sângele când trece prin pereți

hrănind otrăvind sau doar jucându-se de-a v-ați ascunselea

cu moartea pre moarte călcând

cum ne  învățau la biserică    uneori   poemul  trebuie  sa treaca  prin  toate  formele   metaforice   ,prin  acea  proza  facand  implozie  in  fraze  scurte   scrijelind   umbrele  lunii  sau  poate  pe  ale  noastre  cand   silabisim  cu   o  mirare   uneori  nici   ea  inteleasa:

încă ești fata de sub umbra copacului

Comentariu publicat de petrut dan pe Iulie 30, 2024 la 2:16pm

Dorina, mulțumesc pentru reacție, drag!

Comentariu publicat de Dorina Cracană pe Iulie 30, 2024 la 2:01pm

Si ce final!!!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia Ursoaica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog bibelou pe sobă a lui bolache alexandru
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Măsura vremii a lui Mihai Katin
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita

Nebuloasă

Un alt apus se-aprinde peste zare,Nori negri se-agită dinspre răsăritRăscoliți de-un vânt cu chef…Vezi mai mult
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog ritual a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ajun a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Frumoase amintiri în versuri de sezon, inegale, dar molipsitoare... Să așteptăm în pace…"
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora

Ajun

Ninge ca-n vremuri de altădată,Aștept cu nerăbdare noaptea de Ajun,Privesc nostalgic bradul de…Vezi mai mult
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Omagiu a utilizatorului Dacu
"Dragă domnule Dacu, vă asigur că nimeni nu dorește să părăsiți acest cenaclu. Poate că în…"
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Deznădejde a utilizatorului C.Titi Nechita
"O poezie - indemn scrisa da, din starea de deznadejde. Sa speram  ca totul este spre…"
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Deznădejde a lui C.Titi Nechita
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog File de amintiri a utilizatorului Monica Pester
"Cred ca textul acesta ar transmite mai bine in vers liber"
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Omagiu a utilizatorului Dacu
"De gustibus et coloribus non disputandum! Iată ce spune un amic de-al meu (filolog) despre umilul…"
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lista poetului a utilizatorului Costel Zăgan
"Delicat. O rutină dulce-amăruie. Ciocolata! aDa"
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Lista poetului a lui Costel Zăgan
ieri
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Devoratoare sete a lui Ada Nemescu
ieri
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
ieri
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Lista poetului

Începe cu o poezieprimul buchet de raze al zileio cafea cu spumă de zoricu inevitabila…Vezi mai mult
ieri
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ispite a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Dna Nemescu, vă mulțumesc pentru apreciere!"
Miercuri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog simplicisima de maidan a utilizatorului nicolae vaduva
"Umor, mister, metafore, toate la un loc dau farmec ... aDa"
Miercuri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog simplicisima de maidan a lui nicolae vaduva
Miercuri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor