Sub vremea unui cerb sau unui zbor (repostare)

[gabriel cristea]

Își dezveleau în vânt tulpina plopii
și nalte vârfuri norii atingeau;
Un stol de zmei îmi contura suișul
pe rădăcini ce ploi reverberau.

Parc-adunasem liniștea din timpuri,
pe unde nici picior de muritor
nu mai trecuse vreme de o eră;
Ploua tihnit, ploua pătrunzător...

Suind pe culmea aprigelor vânturi
- poteca turmelor, spre infinit -
îmi săgetau aripile de suflet
copaci înalți cu brațul arcuit.

,,Nu te sui acolo, mai degrabă
rămâi cu noi în liniștea din vânt!''
ziceau neumblătorii de aramă,
ce-mi îngropau zburarea în pământ.

Mă cufundam în seve de mătase,
sub vremea unui cerb sau unui zbor,
și mă predam semințelor fecunde,
ca sclav al lutului nemuritor.

[Vasilisia Lazăr]

Poetul și pământul împărtășesc un destin comun, având o legătură inextricabilă. Poezia ta subliniază frumusețea și misterul acestei conexiuni. Superb!

La primul vers, pentru a evita aritmia, aș spune Își dezveleau în vânt tulpina plopii.

[Grig Salvan]

Univers mito-magic al lutului străbun, al fiorilor ancestrali ai naturii, care bântuie în jur și se animă în sufletul poetului. Strofa ultimă e corolarul poeziei semnate de gabriel cristea și un fel de testament poetic:

„Mă cufundam în seve de mătase,
sub vremea unui cerb sau unui zbor,
și mă predam semințelor fecunde,
ca sclav al lutului nemuritor.”

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Dan! 

[petrut dan]

Frumos, am citit cu plăcere, un poem reușit, cu prietenie!