Trei luni fără tine, sirioară* - În amintirea ta, Violetta Petre -

[Rădița Răpeanu]

Crapă liniștea în lipsa ta,

Primăvara umblă parcă-i beată

Un lanț din verigă scăpăta

Pe fântâna-ochiului uscată

Drumurile ni s-au deznodat,

Nicio pasăre de foc nu zboară,

Sub ghergheful cerului brodat

Cum zburam, noi două, sirioară*!

În cămașa timpului oprit

Mi te caut, de ființă, încă,

Parcul în vestigii te-a-mpietrit

Cu verzale bolduite-n stâncă!

Dorul îmi atinge atriul stâng,

Sub pătrarul cornului de lună,

Cine să-nțeleagă de ce plâng

Lipsa ochilor de jad și prună!

 

[Nikol MerBreM]

Dureros omagiu! Se simte durerea adânc dăltuită în metaforele fiecărei strofe. M-am bucurat și eu, o vreme scurtă, din păcate, de versurile ,,păsări de foc" ale acestei poete cu suflet zglobiu. Este foarte trist că a plecat, dar ce frumos a trăit, într-o continuă poezie! Acel cuvânt folosit, sirioară, care este probabil cu rezonanță personală, trimițând înspre ideea de surioară specială, pe mine m-a dus cu gândul la Sirius cea strălucitoare. Așa au strălucit versurile poetei dragi, așa strălucește și amintirea ei în versurile dumneavoastră.

Drag de amintirea versurilor Violettei Petre și de versurile dumneavoastră, doamnă Rădița Râpeanu,

Nikol

[C.Titi Nechita]

Un omagiu deosebit pentru o doamnă ce doar a poposit în înalturi! Toată stima și compasiunea!

[Vasilisia Lazăr]

Deja au trecut trei luni... Incredibil cum trece timpul! Și totuși greu pentru cei apropiați, pentru tine Rădița mai ales. Și pentru toți cei care ați fost atât de apropiați de ea. Frumos omagiu, dar atât de dureros!... Bine măcar că a rămas poezia ei (și nu e puțină). Și fotografiile în care era atât de veselă, chiar și atunci când o durea. Dumnezeu să aibă grijă de sufletul ei frumos! 

Dorul îmi atinge atriul stâng,

Sub pătrarul cornului de lună,

Cine să-nțeleagă de ce plâng

Lipsa ochilor de jad și prună!

Îmi pare rău, Rădița! :(((