planta dragostei

[petrut dan]

te-am dus în pustiu

să văd cât vei sta

fără apă vântul aducea mandragore

din sud fire de praf

ne-au străpuns lacrimile

 

rănile au cerut să se vindece

dar pentru asta trebuia să știi ce culoare au ochii

bărbatului alături de care te-ai simțit

tânără

 

nu mi-ai fost atât de aproape încât să te uit

nici eu atât de bun încât să-ți iau zăpada din păr

a căzut singură

 

oarbe de aşteptare

m-au înconjurat târâtoarele

să trăiască din mine nu se sfârşise încă

prima zi

când m-ai trezit bucuroasă

să te înmormântez în hainele mele

 

[petrut dan]

domnule Stănescu Valentin, apreciez prezența și răspunsul poetic  într-o așezare personală și inedită, cu drag!

[petrut dan]

domnule Valeriu Anghel vă mulțumesc, cu respect!

[petrut dan]

Lisia îți mulțumesc pentru prezența și comentariul sensibil și plin de căldura trăirilor generate de felul în care ai rezonat, cuvintele tale mereu adaugă și sporesc valoarea textelor, deschid noi spații unde imaginația își poate găsi locul potrivit și explora în voie, ai tu un mod subtil de a te strecura printre ideile care uneori preferă să stea pe fundul apei să le tulburi liniștea pentru a le scoate la suprafață și a ne arăta și un alt gen de a înțelege cele citite, apreciez interesul literar și te mai aștept, my lady, cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Este extrem de greu să cuprind în cuvinte toată frumusețea acestui poem! Este genul acela de poezie de o fermecătoare simplitate aparentă, dar de o inefabilă profunzime, care ți se lipește de suflet și refuză să mai plece de acolo. Ai țesut din cuvinte o pânză atât de complexă de emoții, ai cartografiat atât de sublim iubirea, cu toată lumina și umbrele ei trecătoare, încât e greu să-mi găsesc cuvintele care să exprime admirația și uimirea mea. Sensibilă tălmăcire! Uneori mi-e dificil să găsesc drumul spre propriile sentimente, dar poezia ta îmi spune că mai există o șansă. Mulțumesc!

[bolache alexandru]

În apropiere de Dragobete o poezie de dragoste deosebită. Reverență!

[Stanescu Valentin]

Singurătatea în doi nu se vindecă uşor...

Am reţinut esenţe ale poemului precum: ’’fire de praf ne-au străpuns lacrimile’’ ‚ ’’rănile au cerut să se vindece’’, ’’...să-ți iau zăpada din păr a căzut singură’’. Am citit de mai multe ori şi de fiecare dată a fost altfel. Uneori ’’el’’ şi ’’ea’’ trec prin Valente diferite de cea de mai jos.

  

                                     VALENTA răscruce de drum

 

                                    răscruce de drum

                                   chiar te-am crezut

                                               dar n-a fost

                                                      ce-aş fi

                                                           vrut

 

                                                                 răscruce de drum

                                                                 doi: eu şi tu

                                                                 eu doar da

                                                                 tu doar

                                                                 nu

 

                                 răscruce de drum

                                     doar un cuvânt

                                           fu de-ajuns

                                                     restul

                                                       vânt

 

                                                             răscruce de drum

                                                             urme de paşi

                                                             fără sens

                                                             ai să

                                                             laşi...

[Valeriu Anghel]

Un poem care te răcorește chiar și atunci când te arde. Superb! 

[petrut dan]

Monica, mă bucură felul în care ai rezonat și ți mulțumesc pentru cuvintele alese, cu drag!

[petrut dan]

domnule Mihai Katin vă mulțumesc cu deosebită stimă! 

[Monica Pester]

Când o întreagă construcție lirică cu un ușor parfum etilist, amprentă proprie și în același timp atât de mistuitoare în emoția produsă, se centrează pe mandragora, planta fertilității, puternic afrodisiac, cu puteri mirifice în legăturile dragostei, de mii de ani, avem deja, de la Geneză încoace , remediul sigur de a nu mai pune întrebări.

Și totuși, întrebările rămân, dovada nesiguranței ce se cere acoperită de răspunsuri existențiale, de reconfirmări și asumări punctuale, nesupuse hazardului.

Poete, nu ești numai un leac, ci și un munte de reflecții care se răsfrâng în toate direcțiile!