Cu albe gânduri constelate
Voiam în ale tale brațe,
Pale de vânt ce vor să-nhațe,
Parcă din alte lumi zburate.
Sub neaua norilor, pribeagă,
Ce-n liniști își gonește duhul,
Simțeam târâșul cum mă leagă
Și mă cutremura văzduhul.
Cu o mireasmă-n crengi, ușoară,
Dormea moliftul în eteruri,
Mă toropea în primăvară,
Dar mă vedeam stăpână-n ceruri,
Când îmi iubeai lin și cuminte,
Purtându-ți palmele-amândouă,
Curbura spatelui, fierbinte,
Muiată-n lacrimă de rouă.
Se risipea ca o colindă,
Cu glas metalic șiroită,
În clara lacului oglindă,
Un murmur galben de răchită.
Adaugă un comentariu
Cu bucuria de a vă fi plăcut, vă mulțumesc mult pentru apreciere și vizită, domnule Valerian Dincă!
O scriere frumoasa, care curge lin si are si imagini demne de subliniat. Am citit cu placere.
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE