În ziua când am fost ucis...
În ziua când am fost ucis,
Cu mare greu mi s-a permis
Să mă dezic în mod barbar
De dorul ce mă da' în jar.
În ziua când am fost ucis,
Călău-n grabă a decis
Zidirea unui eşafod,
Împrejmuit de un năvod,
Îmbelşugat de solzi slinoşi,
Rămaşi din foştii păcătoşi...
În ziua când am fost ucis,
Amin-ul mi-l cântam la bis,
Profetic exclamam spre cer
Pretexte unse cu mister...
Deşi-mi doream încă un pic
S-amân fatalul dat în spic,
Nimic nu mai putea curma
Apusul fals din mintea mea...
În ziua când am fost ucis,
Capcană dulce mi-au întins,
Mi-au prins la piept un licurici,
Rănit şi plin de cicatrici,
Alean lăsat inconştient --
Ca dar fatal pentr-un dement!
Întins exasperat în abator,
Îmi amintesc că ieri n-am vrut să mor...
Adaugă un comentariu
Vă mulţumesc, doamnă Nădejde Angelina
Felicitări!
Vă mulţumesc, doamnă Valeria Merca!!!
Și eu sunt de aceeași părere cu Gabriel Cristea în privința distihului final. În rest, un text bun.
Cu plăcerea lecturii.
Am înțeles, era doar o părere!
Vă mulţumesc, domnule Gabriel Cristea, pentru apreciere...
În parte sunt de acord cu dumneavoastră...însă nu îndrăznesc să fac vreo schimbare pentru că aceste rânduri îmi sunt dragi nu pentru forma lor, ci pentru încărcătura emoţională avută într-o clipă de disperare...
Dar să ştiţi că consider potrivit sfatul primit...
Vă mulţumesc, doamnă Sofia Sincă, pentru gânduri...E foarte "dorită" o astfel de apreciere, pentru că sunt nişte versuri prea importante pentru mine, scrise într-un moment de maximă disperare şi nu au fost gândite, ci doar scrise... vă mulţumesc repetat!!!
Bine-ați venit! O poezie ce-mi place! Cred că ultimile două versuri sunt ca un stăvilar împotriva curgerii firești a poeziei - par inutile în această formă! Vă propun, dacă nu supăr, excluderea lor sau reducerea la măsura de 8 silabe - ,,Întins nervos/inert/distrat...în abator, Îmi amintesc - n-au vrut să mor'' sau Rețin că ieri...
Interesant!
Versificație formată din versuri simple în aparență, cu rimă modestă, dar cu semnificație dură pe metafore. Pe tema uciderii lente a conștiinței, uciderii morale și fizice.
Emoţia însă... pe la jumătate.
Am citit cu interes,
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE