Poeţii...

[Camelia Ardelean]

(dedicată marelui poet Lucian Blaga)

Poeţii sunt asceţii din propriile gânduri

(Adâncurile roze „se zbat între pereţi“ –

Când guşti avid din lavă, nu poţi să te desfeţi),

Duc jertfa unei Ane pe crucea dintre rânduri.

 

Ascultă “gângurituri” de-atavice “izvoare”,

Din care se adapă atomii însetaţi;

Sunt veri cu orizontul şi cu lumina fraţi,

Imploră universul pe ei să se pogoare.

 

Cerşesc cu umilinţă un boţ de acalmie,

În freamătul empiric al vastelor iubiri;

Îşi plimbă “nebunia” în vagi mărturisiri,

Li-i amfora din piepturi o lume purpurie.

 

Pământul este trunchiul ce seva le-o oferă

(Adesea îi consumă un vid heteroclit),

Sisif le e cumătrul ce mult a pătimit;

Cu visul au contracte de rentă viageră.

 

Atunci când poezia devine o marotă,

Un nor se dezrobeşte subit din epiglotă…

 

[Sofia Sincă]

Îmi place poezia, salut dedicația. Îmi place stadiul la care ai ajuns.

Însă am două atenționări.

Unu: de ce pogoare și nu coboare? Are același sens. Nu trimite poezia ta în arhaic. Ești poet de poezie clasică contemporană, mai ales, că specificul tău este introducerea de neologisme sau cuvinte rare.

Și doi, Sisif le e cumătrul ce mult a pătimit. Aici se poate schimba ceva... Se știe ce a pătimit Sisif, și doar numele duce la concluzia sisifică. În afara faptului că ai și o aliterație.

Dar, per ansamblu e bine. Atenționările mele sunt pentru șlefuire.

Am citit cu plăcere,

Sofi

pogoare