Înger de cuvinte (Maestrului Emil Brumaru)

[Nădejde Angelina]

Peste Iaşi, cerul îşi lasă
Zbucimul în fulgi lunatici
Şi-n lumina zdrenţuroasă
Pare-un zbor de fluturi jalnici.

Nimeni nu vede soborul
Rătăcit în toiul nopţii,
Doar poetul - călătorul
Printre umbrele cetăţii.

Pare trist, puţin apatic
C-a plecat fără de veste,
Vântul şuieră zănatic
Printre turlele semeţe.

Sub zăpada-ndoliată
Pier iubiri istovitoare,
Inima nu-i mai tresaltă,
Urma paşilor dispare.

Teii parcă se întreabă…
Unde a plecat poetul?
Ce o fi cu-atâta grabă,
Nimeni nu-i ştie secretul.

Doar văzduhul plin de zloată
Prefăcut în alb de plângeri
S-a deschis şi îl aşteaptă
Rezervaţia de îngeri.

Surghiunit în veşnicie
Fără muze, crini şi fluturi,
Vom sorbi din poezie
Rouă adunată-n ciuturi.

Şi-ntr-aşa o ispitire
Vom cerşi cafea fierbinte,
Spre a-i fi înveşnicire
Îngerului de cuvinte.

[Nădejde Angelina]

Domnule Ionel Mony Constantin, vă mulţumesc pentru semnul lăsat!

[Laura H.]

Frumos si sensibil! Am citit cu drag si am simtit respect, pentru cea care a scris, pentru cel caruia i s-a scris!

[Valeria Merca]

Superb omagiu adus Poetului plecat, nu de mult timp, la Ceruri. Mi-ai atins coarda sensibilă cu această poezie, Angelina!

Îmi amintesc că am citit de curând într-un volum de interviuri, coordonat de Marius Chivu: „Ce-a vrut să spună autorul”, un răspuns haios dat de Emil Brumaru, cu referire la poezia pe care o scrie, la momentul respectiv:

„Adevăru-i că nu mă prea dau în vînt să scriu despre moarte, fie ea și așa, în general, darmite gîndindu-mă la cea care-mi va fi hărăzită. Am credința că mort nu aș percepe nici parfumul unei prune căzînd, crăpată de propria-i zeamă, fluierînd aerul găurit o secundă de ea, nici palpitul unui fluture părînd că se ia de-a moaca după ultimul vagon al trenului marfar trecut indolent peste barieră […]. N-aș mai despărți culorile de obiecte, jupuindu-le cu tot cu amurg, ca pe o coajă sau o pieliță de fruct etc. E nasol să fii mort!”

Revenind la postarea ta: am citit cu admirație!

[Sofia Sincă]

Frumoasă dedicație!...

Însă, fie-mi iertat, m-a cam, trecut un zâmbet când l-ai numit, înger de cuvinte. Dacă ne gândim la o anumită parte a poeziei sale... care nu prea e scrisă îngeresc, dimpotrivă.

Dar poezia este frumoasă!

Sofi

[Ionel Mony Constantin]

wow!