De mult nu mai merg printre tuberoze,
în fața mea o galerie de melci îmi ghidau drumul,
mereu mi se părea foarte departe locul unde trebuia să-mi așez casa,
casa pe care am zugrăvit-o cu sufletul;
a venit frigul
iar ciorapii de lână mi-au rămas strâmți,
la fel și lumea prin care am trecut într-un vals
numai al nostru.

Dați-mi o lingură de sare,
nu se știe când cuvintele mele au nevoie de ajutor,
o voi strânge în pumnul acestei ierni, 
să alung ceața
și zgomotul acela asurzitor când cineva îmi duce inima
într-o scorbură de piatră.

Dacă voi întâlni pescarul care împarte peștii oceanelor
în gânduri de tot felul,
ori violonistul care îți acoperă umbra cu un diez,
poate măturătorul de vorbe seci pe care le adună în sân
și promite că le va plimba
într-o trăsură de aur,
grădinarul pe care l-am uitat în ultima zi de noiembrie
și magicianul pe care încă îl mai strig cât e noaptea de mare?!

Atunci voi semăna maci în junglă, 
mă voi înfrăți cu ploile deșertului, uneori voi fi lebăda
care-și aduce lacul la fereastra ta, 
alteori voi locui într-o cutie de chibrituri și mă voi plânge pădurii că mi-e frig,
Nu, nu fotografiați tabloul acesta, 
e cel mai sărac din tot satul meu de culori și nici nu mai poartă autograful
care-i agăța colțul
de stele.

Vizualizări: 107

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 1, 2018 la 7:39pm

Mulțumesc, draga mea Sofia, așa mi se amestecă uneori culorile de mai pierd câte una. Dar le scriu. Să nu le pierd ce tot :)))

Îmbrățișări, cu drag!

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Decembrie 1, 2018 la 11:52am

Gina, o continuă metaforă de suflet

admirație!

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Decembrie 1, 2018 la 9:57am

O fi tabloul sărac dar emoționează! Felicitări pentru stările care mi le redai cu atâta gingășie picurând tristețe!

alteori voi locui într-o cutie de chibrituri și mă voi plânge pădurii că mi-e frig, - deosebit!

poate măturătorul de vorbe seci pe care le adună în sân
și promite că le vor plimba
într-o trăsură de aur, - acordul nu-mi sună, ori se vor plimba, ori le va plimba.

Drag,

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Noiembrie 30, 2018 la 5:22pm

Ceea ce stă ascuns în natură scapă ochiului liber al unui cititor care privește mai puțin cuprinzător imaginația artistului, nu și poetului care are o intuiție de tip artistic a realului, ca parabolă a lumescului. Un poem reușit!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Noiembrie 30, 2018 la 10:24am

Tabloul tău sărac, pentru mine este un sublim univers alegoric, cam glacial, ce e drept. Într-o atmosferă intimă care se împarte între real și fantastic, pământean, marin și cosmic.

Un poem sofisticat, desfăşurat pe fir epic printre suite întregi de metafore şi simboluri trasportând idei filosofice.

Prețuire,

Sofi

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Pictograma profiluluiElena Lucia Spătariu Tudose i-a dăruit un cadou utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Dorina Cracană a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prologească (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Prologească (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jurământul a utilizatorului Bircea Marian
cu 3 ore în urmă
Lui Amanda Spulber i-a plăcut discuţia Tabloul din vitrină a lui Grig Salvan
cu 3 ore în urmă
Amanda Spulber a contribuit cu răspunsuri la discuţia Tabloul din vitrină a utilizatorului Grig Salvan
cu 3 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Jurământul a lui Bircea Marian
cu 3 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prologească (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Prologească (din volumul „La Ghizunie” de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Re-venire a lui Dan Mitrache
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog nunta a lui Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flori de salcâm a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 4 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hora de la moară a utilizatorului Amanda Spulber
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Re-venire a utilizatorului Dan Mitrache
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog frânturi din sat a utilizatorului bolache alexandru
cu 5 ore în urmă
Jeler Eleonora Maria a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ritual a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog frânturi din sat a utilizatorului bolache alexandru
cu 5 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul florilor de salcâm a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Tabloul din vitrină a utilizatorului Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Retrăire a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor