Tu nu eşti un poem de vară

[Mihai Katin]

Tu nu eşti un poem de vară,

Cineva ţi-a tăiat părul auriu până la rădăcinile crinilor orbi

Şi atunci te–ai ascuns în sunetul uşor al macilor

Prevestind de unde vin ploile

În care ne-om spăla de umbre,

De povara paşilor căci am învăţat să hoinărim

Agăţându-ne de o verticală a cerului,

Eu simt uneori că rostesc în somnul tău

Versul cu care toamna ne-a rugat

Să acoperim  statuile

Când aducem ceaţa peste ferestrele unde

Sufletele fac semn de rămas bun,

Eu sunt cuvântul simplu

Cu care poţi zămisli un strigăt de pasăre,

Sau poţi afla pe ce stradă noaptea citeşte

Cu atâta patimă

Statisticile ultimei vânzări de fecioare,

Undeva cineva aruncă în foc cuvintele  iernii,

În curând octombrie va fi doar un adio,

Noiembrie vocala acelei îmbrăţişări

În care vrem să uităm

Cum se şopteşte vară... sau toamnă...

 

 

[bolache alexandru]

O poezie deosebită care mi-a adus în minte ca stil pe Nichita Stănescu. O poezie a metamorfozei, a puterii cuvântului. Anotimpurile sunt trecătoare și lasă în urmă un ușor aer melancolic. Mi-a plăcut!

[Grig Salvan]

Un poem melancolic despre cum trecem pe pământ și prin timp, căutând, încercând, explorând, iubind. Îmi place negația din titlu, de obicei titlurile sunt afirmative, ori aici totul începe cu o negație reflectând neliniștea și deziluzia. Finalul e remarcabil, simți cum totul fuge, se duce, alunecă spre iarnă, spre entropie, destrămare, despărțire:

„În curând octombrie va fi doar un adio,

Noiembrie vocala acelei îmbrăţişări

În care vrem să uităm

Cum se şopteşte vară... sau toamnă...”

[Alina Ilie]

Versuri pentru suflet!

Construcția "... ploile,/ În care ne-om spăla de umbre", este, din punctul meu de vedere, inima acestui poem.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Un poem frumos, melancolic!