Între drumuri nevăzute

[Denisa Curea-Popa]

Privesc umbrele strecurându-se
printre vitraliile aburite de timp
aud murmurând povești
nu le-am trăit dar le știu
crâmpeie de vis coborâte
în adâncimea unui gând nerostit

În durere sporește rugăciunea
ca o amintire care prinde rădăcini în inimă
nufăr alb pe marginea unei clipe nehotărâte

Între drumuri nevăzute
port tăcerea ca pe o flamură arsă
pe obraz cade praful zilelor pierdute

Spiritul meu nu e cenușă
ci apă ce sapă munții
foc care mistuie zidurile nepăsării
și renaște
scoate adevărul luminii
din miezul pământului

Duh neîmblânzit
până voi cunoaște liniștea
ochii umezi caută limanuri
taina rămâne
fără început
fără sfârșit

[Denisa Curea-Popa]

Mulțumesc, Ramona, pentru semnul de lectură si apreciere. Bucurii infinite!

[Denisa Curea-Popa]

Cred că liniștea nu este o destinație finală, ci un echilibru pe care îl găsim în fiecare alegere asumată.
Vă mulțumesc, domnule Alexandru! Soare-n suflet!

[Denisa Curea-Popa]

…iar noi, oricât ne-am strădui, rămânem prizonieri ai căutării, ai întrebărilor ce nasc alte întrebări, ai răspunsurilor mereu incomplete. Poate că esența existenței nu stă în descoperirea unui adevăr absolut, ci în drumul nesfârșit al cunoașterii, în acea luptă interioară de a da sens necunoscutului.
Vă mulțumesc, domnule, Salvan! Bucurii infinite!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Un poem frumos!

[bolache alexandru]

O poezie interesantă despre drumuri, poate despre alegeri, despre alegerile pe care le facem pentru a ne găsi liniștea!

[Grig Salvan]

Umblăm pe drumuri nevăzute, doar intuite, doar bănuite, în ceața în care ne mișcăm, totul în jur ne pare adesea un tulbure flux prin care ne mișcăm, venind din nicăieri, mergând spre nicăieri, purtând cu noi taina existenței mereu nedeslușită, deși facem eforturi dureroase de a scoate adăvărul la lumină, de a străpunge cu mintea tainele din jurul nostru. Dar, din păcate... 

„taina rămâne

fără început

fără sfârșit”

[Denisa Curea-Popa]

Forța unui freamăt sufletesc nu se măsoară în volum sau intensitate, ci în ecoul pe care îl lasă. Uneori, o șoaptă poate zdruncina mai mult decât un strigat, iar un vers rostit cu timiditate poate avea o putere mai mare decat un manifest.Dacă acel freamăt a prins contur în cuvinte, înseamnă că a avut suficientă forță să iasă la lumină. Iar dacă cineva l-a simțit și l-a primit, chiar și în tăcere, atunci el deja trăiește.
Mulțumesc, Ada, pentru citire și neuitări

[Denisa Curea-Popa]

Vă mulțumesc, domnule Petruț! Bucurii vă doresc!

[Ada Nemescu]

Plin de forță mesajul. Așa cum știu, din amintiri, un spirit luptător...

Poezia își așterne cu pricepere un loc al ei, numai al ei.

Spor și inspirație, aDa

[petrut dan]

Un poem inspirat, am citit cu interes!