Fantasme

[Ada Nemescu]

 motto:

Râsul este soarele care alungă iarna de pe chipul uman - Victor Hugo

Privesc cum cetina cea verde, în nea și-a risipit  conturul

Stau plictisită la fereastră ca pe o lampă abajurul

Cu o cafea neaburindă și nebăută și prea neagră

Îmi mușc o buză nerujată, aștept ca viscolul să treacă

O mâță-n dungi, tigrată alb și răsucită-n somn diurn

Își toarce visul pisicesc lângă-o prințesă într-un turn

Nu-s eu frumoasa ei din vis, să întrebați pe orișicine

Eu n-am noroc, doar ghinion, și-n păr ascuns un mărăcine

Plimb gândurile pe sub frunte, ca pe-o bomboană mentolată

Ce-mi arde limba, cerul gurii, dar nu mă las – o mănânc toată

Simt amorțită o idee ce-ar vrea să iasă la lumină

Dar singură se-mpleticește, tot singură-și găsește vină…

Și-o toropeală mă încearcă, prea seamănă cu-n vis verzui

Privind în gol mă prinde-un dor despre sărutul – nu spun cui…

Pe un genunchi deschisă-i cartea, mă cheamă către rugăciune

M-aș duce-n grabă, dar, rămân. Dorință, cine te răpune?

[Maria Mitea]

Ada, ca cititor simt cum Muza respiră prin poezia de  aici. Se simte cum poezia asta nu a fost scrisă, dar s-a întâmplat prin tine, pentru că poartă suflul poetului.

Iar cei care scriu fără Muză, tot se simte cum se dau cu capul de pereți  :), cum 

scriu de pe culmile narcisismului poetic,

exploatează intelectul care ne privează de esență, și ne târâie în dimensiunea exterioară,  la vedere.

Fără Muză nu ai cum să atingi adâncul nici în vis, rămâi la Periferia Ființei. 

E stăpâna Creativității a Inspirației.

Nu se arată, dar adie prin esență.

Este ca și Creatorul, chiar mama creatorului.

Te angajează în serviciul ei și nu ai cum să fii egoist pentru că ea caută suflete gata de a fi în serviciul omenirii. 

Poezia nu e scrisă pentru faima poetului, sau a-și arăta măiestria în ale scrisului, Ci pentru a Revela existența Esenței, a sufletului făcut din umbre și din trăiri interioare. 

Poetul fără Muză doar manipulează poezia în scopul ca să atragă atenția, și să creeze faimă. 

[Ada Nemescu]

Dragă Maria,

Ce frumos comentariu! *toropeală dulce toropeală, asta e poezia o beție fără să bei,*

L-am scris fără să corectez ceva, într-o clipă... să-l aud pe acela că muza nu există! :))

aDa, cu drag

[Maria Mitea]

O feerie, o poveste  limpede ca apa în care cititorul și el își  plimbă ochii ca o rază de lumină,  vizual,  poemul mă duce în viasare dincolo de  ”Plimb gândurile pe sub frunte, ca pe-o bomboană mentolată” - și ultimul vers care nu te lasă să pleci ” M-aș duce-n grabă, dar, rămân. Dorință, cine te răpune?” 

”Și-o toropeală mă încearcă, prea seamănă cu-n vis verzui” - toropeală dulce toropeală, asta e poezia o beție fără să bei,

:) 

[Ada Nemescu]

@ C.Titi Nechita, bun cuvântul frământări! Cine nu le are? Vă mulțumește, aDa

[Ada Nemescu]

@ Denisa Curea-Popa, mulțumiri

aDa

[Ada Nemescu]

Dragă prietene, Grig, este o trăire intensă, cu ochii deschiși, dar cu gust amărui stropit cu autoironie...

Drag de trecerea ta, aDa

[C.Titi Nechita]

O imagine ce-ți umple sufletul de frământări!

Toată stima!

[Denisa Curea-Popa]

Pictural! Tare frumos a ieșit ideea la lumină, plină de emoție!

Cu bucurie, te felicit! 

[Grig Salvan]

Delicat și emoționant peisaj de iarnă în care sufletul se reculege în tihnă, se delectează, în același timp se neliniștește și frământă sub frunte gânduri rebele, totul e însă în cele din urmă o dulce reverie, un vis hibernal cu ochii deschiși.

[Ada Nemescu]

@ Valentin Stănescu

...echilibru și balans, în al fulgilor alb dans

când afară-n ger cu spumă

când în casă la o ...glumă

mulțumiri, adevăru-adevărat este că  m-ai inspirat! 

aDa