Ce rău îmi pare...

[Corneliu Neagu]

Secundele, prin ceasuri măcinate,

se cern târziu pe gândul ostenit,

bat clopotele-n turnul din cetate

când orele se scurg spre asfințit.

Sub zidul vechi, cu pietrele căzute

pe tufele din gardul prăbușit,

mor singure-amintirile venite

pe-o aripă de vânt fără sfârșit.

Stă toamna după colț în așteptare,

iar zilele de vară au-amuțit –

se-aude glas de păsări călătoare

sub mantia văzduhului cernit.

O, doamnă, dacă-ai ști ce rău îmi pare

că am plecat atunci pe înserat,

lăsând în urmă amintiri amare

pe tufele din gardul dărâmat.

De-atunci măceșii nu mai dau în floare,

garoafele din glastră au murit,

o, doamnă, dacă-ai ști ce rău îmi pare

că te-am lăsat cu sufletul rănit...!

[Corneliu Neagu]

Ada, onorat de interesul privind viața și opera mea, pe care CV-ul meu le ilustrează, desigur, parțial!

[Ada Nemescu]

Chiar acum vă reciteam CV-ul prezent aici, pe Însemne Culturale.

Vă mărturisesc că sunt impresionată de modestia dumneavoastră și lecțiile de viață, de conduită într-o astfel de comunitate. Totul, prin vers! Sunteți atât de modest, încât, cel puțin pentru mine sunteți o prezență de certă valoare umană și literară, un model! Vă mulțumesc.

Considerație, 

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese, Ada, cu prietenie și respect! Eram sigur că o să-ți placă această poezie, pentru că ea ne vorbește direct despre viață, despre iubire și despre meandrele sale. Și, desigur, aceasta este menirea primordială a poeziei.

[Ada Nemescu]

Câtă sensibilitate! 

Ador floarea de măceș, este o regină neîncoronată! 

Admir versurile îngrijite, cu valoare de filigran, măiestrit împletite cu suflet!

Toată admirația, aDa

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc domnule Petruț Dan pentru lectura versurilor și pentru comentariul plăcut pe care l-ați lăsat aici!

[petrut dan]

O retrospectivă lirică plină de sensibilitate, o lectură cum ne-ați obișnuit,  plăcută și cu grija pentru frumos, stimă!