Povestea zeilor

[Monica Pester]

În liniștea dimineții, o rază

transformă norii  într-o pană

ce se răsfață în aer.

Mi-e dor.

Singurătatea mă trimite

în sfera luminii și

înălțată din umbră,

mă disipez în infinit.

Ating cerurile cu fruntea,

deschid portaluri necunoscute

și citesc gândurile îngerilor

cu blândețea cu care,

odată,

primeam mângâierile tale

Aș vrea să străbați eternitatea

pentru mine.

Orele trec în zadar,  

ca o statuie a Artemisei,

caut misterul lui Cronos.

Zeus mi-a dat armă,

am rămas însă, femeia cerului,

ca să te aștept pe tine.

Vino și deschide-mi pieptul

cu crucea iubirii tale, 

încă o dată, și incă o dată, mereu.

Izbăvește-mă de argintul tristeții

din care mi-am făcut zale și scut.

Și mai scaldă-mă iar în laptele zorilor

când îmi aduci iertarea . . . 

[Mihai Katin]

m-a  fascinat   mereu   aceasta  mitologie    cu   un  Zeus   imprevizibil   si   cohorta  dumnealui   de zeite  mai  mult   sau  mai   putin  periculoase  ,apropos  de doamna  Artemis  care  s-a  amestecat   in  razboiul  troian ,probabil  de aici   au   aparut  la  noi   pamantenii  ideile despre  conspiratiile  mondiale...o  gluma  nevinovata  pana  aici  ,apreciez  lirica   poemului  si    mesajul  sau!

cu  pretuire!

[Monica Pester]

Încă o dată mulțumesc celui ce, prin poezie mă trimite în poezie.  

Am refăcut.

Poete,

[Monica Pester]

 Ŵow ! Lovit  fîx în țintă.

Așa este, Poete 

Mulțumesc mult !

[petrut dan]

Recunosc în scrierile tale faptul că cel puțin nu simt acel stil învechit, prăfuit care face ca textul respectiv oricât de bine ar fi scris tot să nu convingă ba mai mult să-ți dea o stare dezagreabilă! Dacă le-ai lăsa să dospească un timp, să le revezi sunt sigur că ți-ar ieși mult mai bine, potențial liric există, idei bune sunt, ai și o anumită filozofie cu care îți încarci poemele, proprie și interesantă, nu știu de ce nu dai textelor șansa să-ți arate ce trebuie schimbat că sunt convins că ai ști cum, cu drag!