ceea ce fac implică o anumită stare și abilități

mai mult decât amestecul de medicamente și alcool

inițial mi-a plăcut să dorm singur

în poziția consacrată vieții în starea ei pură

nu puneam întrebări

doar ceream

câte-o carte până întrebările pe care le aveam

nu-mi mai erau de niciun folos

timpul căruia aparțineau se îndepărtase atât de mult

încât nicio gândire

niciun sistem filozofic

nu mai era capabil să repare

 

niciodată nu am implicat natura în stările mele

viața mi se părea incompatibilă cu ideea de întâmplare

din coloana infinitului

am reținut cuvintele

„v-am lăsat proști și săraci, v-am găsit mai proști, mai săraci”

 

ca să nu pun la socoteală influența numerelor

verticala a fost prima dintre cuceririle omului primitiv

asta dacă nu cumva evoluția nu vă inspiră nimic și în cazul acesta

cerul nu mai este o țintă

doar un punct de plecare în căutarea unei săli cu acustică bună

 

cei care știu nu-și bat capul cu Dumnezeu

privesc din perspectiva omului mărunt convins că într-o zi îi va veni și lui rândul

să deprindă tehnica de a mânui stelele

 

dușmanul nostru nu este moartea ci timpul

de multe ori vreau să uit și atunci mă afund într-o imagine cu păduri seculare

prietenoase și calde precum părul tău negru

cu miros de trandafiri proaspeți înfloriți ce-i amețesc și pe demoni

așa cum

plăcerea de imita actul creației pune în mișcare dorința de a urca și coborî

precum îngerii pe scara lui Iacob

 

amândoi pe roata olarului

 

 

 

 

 

Vizualizări: 256

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de petrut dan pe August 15, 2024 la 1:01pm

Chris, mă bucură prezența, apreciez comentariul cu drag!

Comentariu publicat de petrut dan pe August 15, 2024 la 1:00pm

Mulțumesc, Gabi, pentru trecere și semn!

Comentariu publicat de Chris pe August 14, 2024 la 4:54pm

foarte frumos. mi-a placut in mod special ultima strofa si viziunea creatiei din ultimul vers. 

Comentariu publicat de gabriel cristea pe August 13, 2024 la 10:24pm

Un poem transhumant, ce disecă verbul a fi, a ști și a iubi taina unor păduri seculare mirosind a femeie cu iz de trandafiri în păr. 

Comentariu publicat de petrut dan pe August 13, 2024 la 8:07am

Lisia, am citit comentariul, mă bucură felul în care ai înțeles textul, de admirat capacitatea pe care o ai de a extrage esența și de a o transmite în forme atât de poetice, analiza ta uneori se apropie de perfecțiune, iar eu apreciez faptul că textele mele îți atrag atenția într-un mod special și-ți mulțumesc pentru timpul petrecut în pagina mea și introspecția deosebită, cu drag, my lady!)

Comentariu publicat de petrut dan pe August 13, 2024 la 7:53am

Ramona, îmi pare bine dacă ți-a plăcut, mulțumesc, drag!

Comentariu publicat de petrut dan pe August 13, 2024 la 7:53am

Alex, ma man, mulțumesc pentru trecere și semn, cu prietenie!

Comentariu publicat de Cornaciu Nicoleta Ramona pe August 12, 2024 la 6:15pm

Versuri profunde "dușmanul nostru nu este moartea ci timpul

de multe ori vreau să uit și atunci mă afund într-o imagine cu păduri seculare

prietenoase și calde precum părul tău negru

cu miros de trandafiri proaspeți înfloriți ce-i amețesc și pe demoni

așa cum

plăcerea de imita actul creației pune în mișcare dorința de a urca și coborî

precum îngerii pe scara lui Iacob

 

amândoi pe roata olarului" . Am citit cu plăcere. 

Comentariu publicat de bolache alexandru pe August 12, 2024 la 1:08pm

Un poem profund în care moartea și timpul sunt parcă într-o concurență acerbă către titlul de cel mai mare dușman! Și da, viața nu poate fi i întâmplare... Meditația prezentă ca de obicei într-un stil de poezie complex!

Comentariu publicat de petrut dan pe August 11, 2024 la 7:11pm

Domnule Mihai Katin, vă mulțumesc pentru trecere și semn, cu stimă!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …sau poate a utilizatorului Maria Mitea
"Vasilisia, mulțumes, Înțeleg, e coret! Grig, Alexandru, Ada, Vă mulțumesc pentru popas și…"
cu 6 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar în doi a utilizatorului BOTICI GABRIELA
"Vă mulțumesc frumos."
ieri
Stanescu Valentin a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
"Doamna Vasilisia, Va multumesc pentru urari. Va doresc o iarna linistita cu gandul la o…"
ieri
Postare de log efectuată de Huțanu Ramona-Elena

Vreau să-mi fii

Vreau să-mi fii și zi și noapte,Să te supăr, să mă ierți,Vreau să-mi fii și foc și șoapte,Să mă…Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog bibelou pe sobă a lui bolache alexandru
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Către bolți danubiene a utilizatorului gabriel cristea
"Dunarea - un izvor de inspiratie nesecat. Foarte frumos!"
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Către bolți danubiene a lui gabriel cristea
ieri
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ispite a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Dna Lazăr, mulțumesc frumos pentru vizită și apreciere!"
ieri
Pictograma profiluluiAda Nemescu i-a dăruit un cadou utilizatorului Stanescu Valentin
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar în doi a utilizatorului BOTICI GABRIELA
"frumos, am citit cu placere!"
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Doar în doi a lui BOTICI GABRIELA
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Ler a lui Alina Ilie
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ler a utilizatorului Alina Ilie
"text cu aer de balada. si sa folosesti exprimari criptate sau care par din alt secol este tot un…"
ieri
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ispite a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Poemul construiește o alegorie puternică, în care fluturii și vulturii devin simboluri ale…"
Vineri
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Ispite a lui Dumitru Mocanu
Vineri
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flori întunecate (de Ziua Unirii) a utilizatorului Rotariu Dorel
"Un poem cu încărcătură emoțională puternică ce reușește să transmită într-un registru…"
Joi
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Flori întunecate (de Ziua Unirii) a lui Rotariu Dorel
Joi
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Măsura vremii a utilizatorului Mihai Katin
"Versurile respiră o reflecție matură asupra timpului, cu un flux meditativ amplu și imagini…"
Joi
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Măsura vremii a lui Mihai Katin
Joi
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poeți în dialog a utilizatorului Costel Zăgan
"Poemul surprinde frumos ideea de drum ca metaforă a creației și a prieteniei poetice, iar imaginea…"
Joi

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor