Sfinți din calendare (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

ne mor părinţii

şi-abia atunci simţim

mai aproape moartea noastră

şi-abia atunci înţelegem, gângavi,

de ce gârbovi umerii le erau

şi dintr-odată devenim

în ochii urmaşilor

atlaşi de mucava

precum părinţii erau în ochii noştri...

 

ne mor părinţii...

târziu... prea târziu îi punem printre sfinţi

în calendare.

.

Socrilor mei, CHETRA și PETREA LAZĂR, de ziua lor sfântă, o lacrimă întru veșnică pomenire!

[Vasilisia Lazăr]

Gabriela, orice paradis nu poate fi decât o mare simplitate. (Octavian Paler)

Mulțumesc mult!

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Augusta! Dumnezeu să-i odihnească!

[Vasilisia Lazăr]

Drag de cuvântul și aprecierea ta, Nikol!

[Gabriela Raucă]

Atât de adevărat și de actual, atât de dureros, atât de frumos și de simplu exprimat! Odihnă veșnică celor plecați!

[Chris]

Apasator! Odihna vesnica!

[Nikol MerBreM]

Oh, da, îmi amintesc cu nostalgie de cugetările lirice ale domnului da Coza, erau mereu profunde, simple și profunde, reduse la esență, fără nevoie de zorzoane, operau în sufletul cititorului cu precizie de bisturiu. Cu adevărat, părinții ne sunt sfinții ce ni se vor așeza, în cele din urmă, în calendare.

Dragă aducere aminte,

Nikol

[Vasilisia Lazăr]

Așa e, Dan. O repetabilă povară, cum frumos spunea poetul nostru. Îți mulțumesc pentru comentariul deosebit!

[Vasilisia Lazăr]

Alex, mulțumesc! Sănătate mamei tale! Cât încă o mai ai, ești și copil. Când părinții pleacă, te simți al nimănui.

[Vasilisia Lazăr]

Ada, mulțumesc pentru cuvinte! Ești fericită că acea clipă încă nu a venit. Să dea Dumnezeu să întârzie cât mai mult!

[petrut dan]

Un poem ce descoperă trăiri pe care de obicei căutăm să le ascundem de parcă am băga mâna în foc că nouă nu ni se pot întâmpla asemenea lucruri câtă vreme nu se întâmplă, dar odată cu moartea părinților devenim conștienți de faptul că și noi facem parte din acest sistem implacabil și în fața căruia nu putem decât să acceptăm, deși continuăm să sperăm, deși lucrurile se întâmplă/repetă cu aceeași cursivitate netulburată de micile drame umane ce pare că nu contează în fața imensității pentru care inventăm calendare în care aducerile aminte iau nume de sfinți, iar părinții devin unul dintre motivele pentru care nu ne pierdem credința, un poem ce reverberează, respect!