Răbdare, suflete, răbdare

[Denisa Curea-Popa]

Câtă răbdare poți avea nu-mi spune,
Mai bine spune-mi cum lumina-n pumni
Ca struguri din podgorii, tu, aduni
Și-o ții la piept când soarele apune.

Ți-e frate răsăritul și cunună
Cu sora ta, pădurea, împletiți,
Iar murgul dimineții potcoviți
Cu libertăți divine împreună.

În podul palmei-ți tremură poeme,
Ca-n ciutură imaginea Lui Crist
Că-n poezie chiar și cel de-i trist
Renaște, se smerește, nu se teme.

Poate că plămădești din orice rană
Vitraliile zilei de-nceput
Unde doar îngerii au încăput
Cu duh și ritualic ca la strană

O veșnică pricesnă e chemarea,
Necontenita trudă spre înalt,
Că sufletul din umbră face salt...
Cu siguranță, asta-i vindecarea!

[Stanescu Valentin]

 

Doamnă Denisa, prin versuri aţi punctat realul că toţi nu mai avem răbdare şi drumul va fi greu şi lung să-ajungem către vindecare...

 

O floare rară e răbdarea

   în jurul omului de azi

      ce şi-a pierdut de mult cărarea

         şi fala codrului de brazi

 

                                          îmbrăţişând tăcuţ căderea

                                               sensul zilei care vine

                                      nu ştie că acum durerea

                                     izvor are chiar în sine…

 

[bolache alexandru]

O poezie cu iz creștin... O continuă căutare a sufletului către vindecare.

[Denisa Curea-Popa]

Voi reveni asupra poeziei, doar să mă adun.

Vă mulțumesc, domnule Salvan!

Considerație! 

[Grig Salvan]

Un clasicism senin și curat, o metrică frumos unduitoare, un ton optimist, dar și elegiac pe alocuri, care mi-amintește oarecum de stilul lui Esenin, dar cu versuri originale și surprize stilistice la fiecare pas. (Cu mici observații: Lisia are dreptate privind acea ambiguitate, acel „că” în primul vers din penultima strofă eu îl simt în plus, iar la ultimul vers din acea strofă apare și o anumită cacofonie „... ritualic ca...”)

[Denisa Curea-Popa]

Mulțumesc, doamna Vasilisia! Bucurii infinite vă doresc! 

[Denisa Curea-Popa]

Mulțumesc, domnule Petruț Dan! Bucurii infinite vă doresc! 

[Vasilisia Lazăr]

Ți-e frate răsăritul și cunună
Cu sora ta, pădurea, împletiți,
Iar murgul dimineții potcoviți
Cu libertăți divine împreună.

Aici e multă ambiguitate în formulare. Nici nu înțelegi exact cine cu cine se acordă. Un pic de clarificare n-ar strica.

În rest, o poezie care curge frumos și are substanță lirică.

[petrut dan]

Un poem ce pretinde o anumită atmosferă și dispoziție, dar se cunoaște mâna obișnuită cu discursul liric, cu drag!

[Denisa Curea-Popa]

Toate spre vindecare, Ada. Mă bucur pentru că ți-a plăcut și mulțumesc cu drag!

Bucurii infinite îți doresc! 

[Ada Nemescu]

La o primă citire, poezia poate fi numită poezie creștină.

După alte multe citiri, versurile se mulează ca o haină potrivită, pe suflet.

O haină fără zorzoane și fineturi, dar care ține de frumos și bine... potrivită de zi, de noapte, de zori și apus.

Metafore chibzuite și un mesaj cu adresă fixă.

Să mai spun cât mi-a plăcut?

aDa