pentru atât de adâncă dragostea ta

[petrut dan]

te-am iubit până am dat de apă

inimii îi e teamă să privească afară

din piept

de câte ori respirația întoarce lumina prin fânul cosit

 

îți spun te iubesc atât de ușor de parcă ți-aș cere mâncare

mirosul verdelui întins cu tălpile goale acoperă cerul

pe care ne scriem unul altuia numele cu care ne-am primit trupurile

 

acasă

 

de câte ori se întorc greierii 

mă aștept să fiu înțeles atunci când susțin egalitatea iubirii

cu moartea

 

nimeni nu ar trebui să-mi disprețuiască încrederea

de a-mi lăsa inima să aleagă

 

ai un fel de a te face iubită ce-mi amorțește încheieturile

încât îmi este frică să închid ochii 

de teamă să nu rămân cu impresia că nimic nu mă poate dezechilibra 

mai mult decât lipsa ta

 

poate aerul împins de zborul unei păsări ce vânează

să-mi țină mintea la vârsta primei iubiri

 

asta dacă nu cumva ploile ne vor vrea răul

 

[petrut dan]

Așa zic și eu Chris, mă bucur pentru felul în care ai rezonat, mulțumesc pentru lectură și comentariu, drag!

[Chris]

iubirea te face sa simti ca reinvii, cand iubesti esti fericit si te simti mai viu ca niciodata, tocmai de aceea este frumoasa aceasta egalitate intre doua situatii total opuse.

un (alt) frumos text despre dragoste si puterea ei!

[petrut dan]

Nikol, mulțumesc pentru comentariul lăsat și mă bucur dacă textul ți-a transmis starea acestor legături și cuvinte frumoase, bună dimineața, cu drag!

[petrut dan]

Alex, ma man, mulțumesc pentru cuvinte și prezență, cu prietenie, ma man! 

[Nikol MerBreM]

Prima parte mi-a adus în minte ,,Femeia cu părul roșu" a lui Orhan Pamuk, în care un meșter fântânar are talentul de a găsi locurile în care se ascunde apa. Tot așa, neostoit fântânar pare și căutătorul de iubire, cel care ajunge la chintesența ființei, numai în lumina iubirii și, odată ajuns acolo, se închide ca într-un cocon, protejând efemeritatea clipei de realitatea din afara iubirii, alegând să moară pentru sine, pentru a exista doar prin și pentru ființa iubită, făcând astfel iubirea să echivaleze cu moartea ego-ului.

,,mirosul verdelui întins cu tălpile goale acoperă cerul

pe care ne scriem unul altuia numele cu care ne-am primit trupurile" - minunat!

Drag,

Nikol

[bolache alexandru]

Din nou despre iubire, de data aceasta. Nu putem rezista prea mult fără apă iar comparația acestei iubirii cu vitale picături de apă indica gradul de necesitate al acesteia... Aceiași necesitate continuată mai apoi când lipsa acesteia creează un dezechilibru. Frumoasă și egalitatea dintre iubire și moarte amândouă creează iluzia veșniciei. 

[petrut dan]

Bună dimineața, Maria, îți mulțumesc pentru comentariul-metaforă, să ai o zi minunată cu drag!

[chindea maria elena]

Într-un ocean de iubire nici nu e greu să înotăm în viață „ până am dat de apă”... Trebuie doar să ținem deschis ochiul minunii în care vărsăm atingerile materiei, într-o paletă stranie și firească așa cum viața, cochetează cu noi precum o cadână din haremul luminii! 

Prima iubire nu-și schimbă straiul sub valurile timpului în spațiul ei magic!

Mulțumesc!

[petrut dan]

Gabriela, îți mulțumesc pentru prezență și cuvinte, să ai o săptămână minunată, cu drag!

[Gabriela Raucă]

,, îți spun te iubesc atât de ușor de parcă ți-aș cere mâncare"...

Cât de frumos sună această exprimare poetică a firescului, această corelație între necesitățile vitale: hrană și iubire.

Superb poem!