Stau furtunile flâmânde în pridvor de calendare

Și privesc în patru colțuri prăzile ce vor veni,

Lebăda iernii sfioasă și-a pus aripi de plecare

Vărsând lacrimi de tristețe în râs vesel de copii.

 

Soarele și-aruncă nada cu miros de primăvară

Și prin strunga de pădure vine-al brazilor sinod,

Toarce muntele-n adâncuri visul tainic de fecioară

Și din resturi de zăpadă la cravată-și face nod.

 

Sub sumanul de tăcere doarme salcia rotată,

Visătoare pleata-i cade pe obraz de lac umbros,

Iar un plop uitat de glie cu-a lui frunte zvăpăiată

Gâdilă pe botul umed un boldei de nor pufos.

 

Galben urcă, melancolic, peste zările flămânde

Fumul care-și duce-n slavă evadarea din scântei,

În amiaza fără patimi zâmbind razelor plăpânde

La cojoc, iarna-și deschide, nasturii de brebenei.

 

Râul de sub stânca rece nu mai poate să-și îndure

Trista-i tânguire smulsă din al timpului oftat,

Îmbătate de lumină, lângă buza de pădure,

Fetele, de prin narcise, fustele și-au ridicat.

 

Și când postul se coboară vin din fund de cimitire

Oasele, să se-ncălzească, lângă focul de la porți,

Din cristelnița iubirii, chiar pe ram de răzvrătire,

Mugurii aprind, în taină, felinare pentru morți.

08.03.2021

Vizualizări: 204

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Martie 18, 2021 la 11:48pm

Am apreciat mult această poezie, eu am data nota maximă, deşi, aşa cu  spune şi Sofi, are câteva scăpări de ritm, dar până şi frumuseţea şi unicitatea diamantului stă chiar în imperfecţiunea sa. Felicitări!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Martie 15, 2021 la 10:50am

O poezie tare frumoasă. Felicitări pentru premiile obținute!

Comentariu publicat de Rolea Nicolae pe Martie 14, 2021 la 10:36pm

Vă mulțumesc! Considerație!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Martie 14, 2021 la 8:16pm

Felicitări pentru premii! 

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Martie 14, 2021 la 9:20am

Am admirat poezia și am dat nota 8.

Este frumoasă, descrie primăvara colorată și fermecătoare. Însă are și scăpări de ritm, dar și rime nu tocmai perfecte.

Ex: versul trei din prima strofă este ieșit din ritm, nu respectă cezura. Iar rima veni-copii, nu e cea mai potrivită.

Apoi, versul întâi din ultima strofă la fel, suferă la ritm, din motive de accente. vin din fund de cimitire - patru cuvinte din câte o silabă, cuvinte fără accente.

oftat-ridicat - la limită.

Felicitări pentru premiu!

Sofi

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Martie 13, 2021 la 5:05pm

Felicitări! Poezia își merită premiul din plin.

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Martie 13, 2021 la 3:42pm

Așa cum am scris și pe facebook, am verificat personal fiecare text de la acest concurs dacă a mai fost publicat altundeva. Nu pentru că asta i-ar scădea valoarea literară, dar ar putea fi descoperit autorul și notată creația în funcție de simpatii/antipatii. Eu nu am găsit acest text publicat nicăieri, un „prieten” al d-stră de pe facebook a afirmat că l-a citit pentru prima oară pe site-ul „Poeții noștri”, dar că ați făcut bine că ne-ați luat premiul. M-am simțit aiurea când am citit și atunci, așa cum era firesc, am scris pe google „Lăsata Secului” de Nicolae Rolea, iar la o primă căutare m-a dus la un grupaj de poezii al d-stră de pe „Poeții noștri”. Am verificat de patru ori toate poeziile d-stră de acolo, dar asta nu a apărut. Am presupus că a fost ștearsă, fiindcă am mai pățit cu un text din concurs („Scrisoare fiicei mele”) care, atunci când scrii titlul și autorul și dai căutare, te duce pe un blog personal al autoarei respective, dar textul nu mai apare, apare doar capul textului. Acolo sunt convinsă că a fost publicat și șters, dar dacă nu am avut dovada clară, l-am lăsat. La textul dumneavoastră apare doar pagina din acel site. Azi am scris doar titlul textului, fără autor. Am dat căutare, dar nu a mai apărut nimic. Nu-mi rămâne decât să vă cred pe cuvânt și să vă felicit pentru aceste versuri frumoase. 

La postarea prozei în versuri, am spus: nu valoarea literară scăzută nu a urcat-o pe podium. Nu! E un text bun, pentru care mulțumesc din nou, ci faptul că lumea a considerat-o poezie și că nu ar fi avut ce căuta la proză. 

Comentariu publicat de Rolea Nicolae pe Martie 13, 2021 la 12:32pm

Doamna Vasilisia, participarea mea la concursul abia încheiat s-a făcut în memoria soțului dumneavoastra în primul rând și apoi pentru frumusețea în sine a poeziei. Am fost invitat de surioara mea Denisa, și am scris cu sufletul și din suflet atât poezia ”Lăsata Secului” cât și proza în versuri ”Ieșirea din muguri”. Ambele au fost scrise exclusiv pentru prima ediție a concursului desfășurat în memoria soțului dumneavoastră. Pot să scriu oricând, oricât și oriunde și scriu din plăcere și dragoste de poezie, dar nu mi-aș permite niciodată să murdăresc memoria omului care nu mai este printre noi și care ne-a lăsat un vis. Daca vă amintiți, am dat dovadă si de bun simț și v-am cerut permisiunea să postez. Deci, vă asigur că poezia prezentă a fost scrisă pentru această primă ediție a concursului desfășurat în memoria soțului dumneavoastră și niciodată nu a fost publicată pe alte siteuri. A fost și este o formă de RESPECT pentru dânsul, dar și pentru poezie, cât și pentru minunații poeți care au participat și participă la corola de minuni a lumii. Nu în ultimul rând am apreciat și apreciez efortul deosebit făcut de dumneavoastră pentru că ne-ați dat posibilitatea să înflorim în răsfăț poetic la acest prin concurs. Cu privire la proza-n versuri Ieșirea din muguri” vă asigur că a fost scrisă tot cu sufletul și este o trăire dureros de dulce și un omagiul sincer, profund, cuprinzător și emoționant pentru un confrate care nu mi-a fost nicicând tovarăș, nici măcar părtaș de ceartă” , dar iubea și cultiva lumina din oameni, fapt pentru care tulburat și îndrăzneț m-aplec în fața spiritului domniei sale.   Vă rog să aveți încredere că poezia Lăsata Secului” este cinstită, și pentru mine este fetița mea, și a fost pentru prima dată dusă la horă-n sat cu ocazia acestui minunat concurs. Considerație!

13.03.2021

Comentariu publicat de Denisa Curea-Popa pe Martie 13, 2021 la 12:27pm

Am recitit cu deosebită plăcere, poetul sufletului meu! 

Prețuire! 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 12 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 41 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog când mama trebăluiește a lui Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog trebuia... a lui bolache alexandru
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 6 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia clarului de lună a utilizatorului Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Ada Nemescu a postat o fotografie
cu 9 ore în urmă
Postări de log efectuate de Dacu
cu 10 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor