Mi-e dor de tine, toamna mea amară,

Cu gust de coji de nuci strivite-n dinți,

Mi-e dor de tine ca de-o primăvară,

Ca de o binecuvântare de părinți,

Mi-e dor de tine, frunza mea de laur,

Ca de-o coroană grea de spini pe frunte,

Ca de o noapte singur pe un plaur,

Ori ca de prăvălirea unui munte.

Mi-e dor și-aș vrea să-ngenunchem tăcuți,

La un altar improvizat din ramuri,

Cu rouă miruindu-ne pe frunți,

Păduri…

Tu ține-mă în brațe doar și taci,

Amurgul azi miroase-a mere coapte,

Te rog doar cu tăcere să mă-mbraci,

Când mă treci pragul dintre zi și noapte!

Doar ochii-ți spună tot ce vrei să spui,

(Se coc în jur secundele la soare),

Aș spune o poveste, dar n-am cui,

Pe zare curg cerneluri de culoare.

Sub care aripi m-ai uitat, mai știi,

Când zborul tău s-a-ndepărtat de mine?

În locu-ți niște umbre vineții

Schițează sec…

Sunt o atlantă rătăcită-n lumea voastră 

Și plec, când plec, cu continent cu tot,

Voi lua cu mine panglica albastră

A cerului și luna, de-am să pot.

În lumea mea ascunsă în adânc,

Eu te reconstruiesc încet pe tine

Și cu o palmă ruptă de pământ,

Desăvârșesc detaliile fine.

Te recompun din gând. Habar nu ai,

Că te-am cărat bucată cu bucată

Și tu nu știi că azi un geamăn ai,

În Atlantida asta…

Câțiva îngeri mici, în ceruri, într-o clipă de răgaz,

Când arhanghelii au treabă, încing joaca pe zăplaz.

Cos din puf de pene, moale, niște aripi de cocor,

Și din voal, de sub mătăsuri, se ivește un picior.

Grație nemaivăzută, încălțat cu un condur,

Prin pânzeturi albe, face piruete împrejur.

Îngerașii, de-ncântare, au adus în pumni lumină

Și-au turnat dintr-o suflare, o frumoasă balerină.

Ce tablou! Cum să te superi, c-au croit acestea…

Ne-au plecat strămoşii peste ape,

S-au prelins pe spicele de grâu,

Se-ntorc numai seara să adape,

Turmele de zimbri, jos, la râu.

Ne-au plecat străbunii pentru-o vreme,

Lăsând munți-custode peste tot,

Au plecat în carele cu lemne,

Să se-ntoarcă-ar vrea, dar nu mai pot.

S-au surpat podețele și drumul,

Li s-au rupt opincile-n picioare,

Bărbile și pletele, ca fumul,

Se-mpletesc pe zare în fuioare.

Ca-ntr-o…

Încă mai cad bucăți de vară-ncinsă,

Pe spatele asfaltului scălâmb,

Pe zare cresc scaieți de vată ninsă,

Furnici neobosite, pe carâmb.

Soldați bătrâni cu ranița pe-un umăr,

De parcă toți așteaptă un apel,

Stau brazii obosiți. Grăbit, îi număr.

Și ieri stăteau aliniați la fel.

Rindeaua serii așchii roșii taie,

Talaș din coasta unui asfințit,

Zâmbește-n colț de cer luna bălaie,

Un graur negru, glonț de…