să vorbim despre iertare

îmi place

să-mi amintesc cele patru anotimpuri și să repet

fără să fiu spânzurată-n gadgeturi – îmi doresc să uităm câteva zile de ele -

ce zici

de o plimbare cu…

aprind o clipă de viață și fumez

fără filtru oamenii vremurilor noastre stau în tabere comune cu roboții care ne servesc și trebuie accesați pe tastele de la zero

la 9 pe timpul nostru lipsă la inventar 24/7 rămâne secunda ca puricii pe blana câinelui cu…

oamenii care se plimbă-n sufletul meu

mușcă din soare

dansează pe nori și fac umbrele din flori

cu voci de vioară și brațe de piatră…

fiecare zi mă renaște așa cum se așează vrăbiile pe gard pun lacăt la poarta gândurilor amintiri însoresc zâmbete ca o rugăciune mai tânără cu un mâine care se face prezent

//sau cine mai știe ce o mai fi

până atunci…

baierele inimii sunt elastice

se întind așa

până la cer și-napoi

te lovesc

pietrele tale…

s-a lăsat tăcerea

și praful

tot se strânge

în carne și oase

și cuvânt…

am văzut cum se naște viața

și tot zbuciumul

am văzut cum se moare…

topesc cuvinte rezemate de frunte

și-apoi le beau

organic…

luminate de steluță

nucile-n brad

s-au copt

covrigii

pe sfoară

stau roată

coronițe cu globuri

clopoței și beteală

pe la uși

ramuri de vâsc

aşteaptă sărutul

să învăluie casa

aroma de cozonaci

și mere

îmbujorate

chipuri de

copii

întrebând

primiți cu…

un cerb s-a dus să ia curcubeul în coarne

cu cerul întins…

ciugul

firimituri de viaţă

în şoaptă mirându-mă cum de

mărul are aroma petalelor de trandafir

catifelata stare îmi leagănă fantasme

şi vocea ta

cu care merg la culcare

nu s-a schimbat

doar lumea mea

nu mă înghesuie-n mine

mă împrăştie pretutindeni

aştept

să răsară flori

în urmă

să nu…

mă bucur de clipa care ne-mbrățișează până la unu n-ai crede cât de greu se numără poate în nici o mie de ani n-aș recunoaște de n-ai fi tu la sânul meu toți copiii învață alfabetul din lapte ca primii dinți să muște viața fruct care răspândește iubirea mi-am zis și am început să cresc alte mii de ani o zi de vară doar o zi de vară în inima asta albă pot pune orice culoare deschid drumul spre niciunde și mă simt pretutindeni

copacul meu a-nflorit

tot asfaltul

și lumea…

se descalță noaptea

tremură umbra

până la glezne

mă-nfășori

în săruturi…

oamenii sau măștile lor

au plâns

au râs

mai încet ori zgomotos

în toate culorile

m-au întors în alb

parfumat

ca un lord ce-și ține mănușa-n cealaltă mână înmănușată

cu mâna liberă ține unei doamne umbrela

de ploaie

de soare

de toate gândurile

de vară

de iarnă

ora vrea să fie schimbată

și eu să bat pasul pe loc

de iubire

de neiubire

oamenii care se așază în noi

mă sperie

eu sunt copilul care încă se miră de câte o floare

de câte o frunză așezată altfel pe câte un ram în care-mi agăț speranțele mai aproape de…

doar timpul se încumetă să scoată semnul de întrebare din plasa în care păianjenul îi e punctul

de plecare spre

esența vieții

câte nu ni se par ca apoi să le înlocuiască…

a lăsat ferestre deschise

adună razele

mi-a spus

avem timp să ne cunoaștem

spune-mi de unde…

mă mişc în vârful picioarelor

săptămâna asta

am scos la soare tot

începând cu mine

deschid porţi la care nu trebuie să…