Ce să scriu?

Cum să scriu?

- Mângâierile, culorile, simțurile,

 lumea din afară și dinăuntru.

Ceva stă ascultând,

dincolo și aici,

peste orizont lângă tine

și mult prea aproape,

confundându-se, lângă mine.

Am pierdut codul

tuturor scrierilor

de aceea uneori

schimb simbolurile lumii concrete,

către întâmplări

mirosind a roșu,

pentru că din întâmplare

și uimitor

trandafirii au uitat parfumul.

Lucid și grăbit mă…

M-am temut întotdeauna

să nu cad în orizonturi,

împreună cu știința-

cea mai ocultă dintre arte.

În brațele soarelui,

făcător de oracole,

de aceea m-am dăruit pe mine

și cuvintele mele

zeităților focului,

cele care invocau durerea cărnii.

Doar pe Tu l-am lăsat să doarmă

confundându-mi dorințele

și pentru prima dată

nu mi-a mai fost teamă,

mă voi striga pe nume

și voi renunța

la o încăierare sângeroasă

cu inima…

Am murit și am înviat,

puteam scrie

cel mai frumos poem din lume

dar am preferat să visez

și apoi am dăruit visul.

Voi mai scrie poeme,

nu știu dacă la fel de frumoase

și le voi visa pe toate,

însă din teamă

și fără patimă

nu se mai vor dăruite.

Probabil mă va prinde

timpul din urmă

și nu voi mai putea stăpâni

poemul și nici visul,

se vor dărui, indecent,

la fiecare colț de stradă.

Eu voi cânta trist,

renunțând…

Eu merg și cresc tăceri
în jurul meu.
Năprasnică lumina
mă ninge tot mereu,
mă doare-n ochi
și-n pasul neștiut.
Voi fi fiind
dar nu v-am cunoscut
și nu m-am cunoscut
nici eu, la fel ca toți,
am înălțat un templu de cuvinte
peste nopți.
Doar mâna mea întinsă,
așteptând,
e paradigma celui care sunt,
în expansive fericiri, nemuritoare,
sunt singur rătăcit în lumea mea
și doare.

Sunt singur

și văzut din spate,

umed-verde crește-n față drumul.

De necuprins e totul în jur

monumental crescând în arbori,

voi respira toată liniștea aceasta

peste abisurile existenței mele.

Sunt doar un detaliu,

mișcându-se silențios

și sprinten,

nu pot cuprinde minunăția

nici măcar privind-o.

De aceea există trupuri

uneori nesfârșit de frumoase

așa ca al tău, de exemplu,

pentru a putea plăti

cu o splendidă…

Azi, nu voi mai plăti nimic,
sunt cel mai sărac
sentiment al meu.
Azi, mi s-au îmbrăcat
în costum de gală
toate întâmplările,
fericite sau nu.
Azi, vocea mea
îmbracă proximitatea,
calmă și vibrantă,
aproape de nerecunoscut,
bărbătește mă cheamă
pe sub cupolele în decadență
ale unei zile perfecte.
Îmi rămâne
doar mâna întinsă,
contemplând destinul
condiției umane.

Fix în locul unde am simțit

disperarea și aripile,

se terminau așteptarea

și speranța.

Ce subțire frontieră,

precum pielea

întinsă și catifelată

peste intimitate,

întâmplările și viața

frământându-mă

eu frământând

viața și întâmplările.

Nimic nu poate fi oprit, păstrat,

ne mai rămâne,

doar, să scoatem armele,

din rănile cele mai inflamate.

În rest, lăsați armăsarii

să le crească arbori

prin…

Da, am ajuns până acum

călătorind prin lumi,

mirifice și neștiute,

acesta e biletul meu de drum,

puteți citi pe el,

cu litere pierdute,

doar întâmplările de pân-acum.

M-am găzduit mereu

prin inimi neștiute

de unde am plecat, mereu,

așa cum sunt,

căci am lăsat iubirii

mare parte

din călătorul singuratic și pierdut.

Biletul îl păstrez

am drum în față

și tot mă pierd prin versuri

și amor,

voi dărui

și părți…