Mereu încep cu-aducerile-aminte

de parcă mâine viaţa s-ar sfârşi

şi dincolo de toate cele sfinte

s-ar destrăma şi verbul a iubi.

Ar putrezi prin sentimente dorul,

iar teii-ar înflori în linişte târziu,

ghicindu-mi într-o palmă viitorul

şi-n alta amăgindu-mă că-l ştiu.

Există-ntr-adevăr un fel de teamă

ascunsă-n neputinţa unui gând

şi-aud un glas ce uneori mă cheamă

din alte sfere sincer şi plăpând.

Mereu încep cu întâmplări…

Împreună am dorit să căutăm cărarea

dintre cuvinte şi înţelesul lor,

aveam impresia că realitatea era o strălucire ştearsă,

o rara avis în deşertul existenţei noastre,

mă sfătuiai să presar puţină nepăsare

peste duritatea ei, nu credeai în nefericire

sau cel puţin aşa mi-ai lăsat de-nţeles,

pentru tine cerul, uscatul, mările şi oceanele

acestei planete strivite de-atâta albastru

erau surse de unde culegeai iubirea, frumuseţea,

culoarea…

Acum mă-ndrept spre întuneric

cu teama visului ce va veni

şi lumea lui într-un decor feeric

de dragul unei lacrimi va zâmbi.

Uşor prin zări apusul se prăvale

pe coama unor măguri argintii

şi-ntreb tăcut dacă există cale

în gândurile mele să mai vii.

Străin uitat pe străzi fără vitrine,

îndrăgostitul unei lumi târzii,

mirat că diferenţa răului de bine

e ca o rază-n norii plumburii.

Aşa sunt eu, străinul ce-l iubeşti…

M-apropii de umbră şi plâng

cocorii se pierd printre zări,

frânghii de lumină se strâng

în noaptea atâtor uitări.

Se-mpiedică luna de-o stâncă

în valuri cad raze pe brazi,

privirea sub pleoape se culcă

cu freamătul zilei de azi.

Senin printre iernile noastre

pustiu printre vise cu flori,

de mâine vor fi mai albastre

cuvintele tale-n ninsori.

M-ascund cu tăcerile-n tine,

nu-ntreb câte stele s-au stins,

e-un alt…

Te-am întrebat de ce pădurea plânge,

de ce se duc câmpiile spre toamnă,

de ce în ramuri vântul greu ajunge,

iar tu îmbătrânești frumoasă doamnă.

Sosește iarna și-mi e dor de tine,

trăiesc din nepriceperea unui sărut,

m-am rătăcit în ochii tăi și-i bine,

frumoasă doamnă când te-am cunoscut.

Te-am prins cu umbra pe sub pleoape,

fără să știu că-n lacrimi te-am pierdut

când țărmul mării ne-a adus aproape,

valul ce glezna a rănit-o cu-n…

Cobor treaptă cu treaptă în peştera gândului

mă ţin imaginar de balustrada închipuirilor mele

o ceaţă albă separă prezentul de amintiri

tu erai aici sau acolo

trepte înguste abia prinse sub umbra piciorului

scârțâie ca o tresărire la tâmplă

cobor cu grijă

mă învăluie o teamă cenuşie

gândul meu singurul meu gând în care

vreau să mă ascund îl simt neprimitor

oare să nu-mi aparţină

atunci ce caută în capul meu

de ce a lăsat uşa…

E timpul desfrunzit şi demodat,

secundele-s pătate de rugină,

din viitor se trage foc încrucişat

în zbor de fluturi spre lumină.

Se recrutează oameni fără vârstă

cu epoleţii prinşi între cuvinte,

acolo unde veşnicia-i mai îngustă

şi nu pot merge anii spre-naite.

Se fac măsurători printre destine

de croitori în univers pierduţi,

înstrăinând ce pot şi le-aparţine

la cei care le sunt necunoscuţi.

Şi-a scurs clepsidra…