Când nu mai pot tăcerii să-i răsucesc fuiorul

și-n lacrimi să mai depăn ai sufletului nori,

pe-o foaie albă mâna răstălmăcindu-mi dorul,

poveștii îi dă viață, țesând în prag de zori



doar din simțire straie pentru cuvinte-nchise

în nuda întrupare a vieții-n efemer; 

veșmânt din simplitate, brodat cu tandre vise

ce-acoperă durerea și-nvăluie-n mister



amarul, nefirescul, cernit-închisa zare, …

Legată-s de mâini cu simțirea, de gânduri

cu firul subțire-al tăcerilor seci, 

perfuzez sentimente timide în rânduri,

cald poem se prelinge. Prin venele reci

Cutreier prin târziul simțirii ce-mblânzește

profundul (zămislit cu înveliș de lut) 

și-nvăț că nemurirea în dragoste-și zidește

cetate, și-n cuvinte - fiorul din trecut.



Veșmintele privirii-ncălzesc boabe de rouă,

petalele din suflet tandrețea își desprind

și-acoperă obrajii, povestea frântă-n două

spre buze se prelinge, doi maci tăcuți aprind;



în slove măiestrite se-mpurpură culoarea

și…

Când ne pictează viața în suflet anotimpuri

și leagănă abisuri pe cumpene de dor,

povara resemnării ne-o picură în stihuri,

atingerea din gânduri ne-o-nchide-ntr-un fior;



o poartă-apoi în brațe, însuflețind penița...

Și viața,-n efemerul destinului de fum

coboară ca o vrajă, alungă neputința 

iar slovele curg parcă din sânge, pe un drum



ce-și desfășoară-n umbra copacilor întinsul,

prin frunze ce…

Menestrel obosit, cu ochi calzi ce desfid

ironia, amarul, și plânsul,

c-un arcuș mângâiat și-un vers simplu, candid,

smulge sorții perfide surâsul.



Trece doar uneori pe-ale urbei alei,

când spre seară se aprind felinare.

Tânguirea viorii te-nfioară de vrei 

să-i atingi corzi vibrânde, odoare



făr' de preț; el le strânge la piept, 

e comoară, e viața-i întreagă,

al inimii zbor când destinu-i…