Când valul ce-a trezit în zori nisipul

și-a regăsit unduitorul dor sclipind

în universul fin dar fără viață, chipul

și l-a răsfrânt în scoici, rebel vuind.

sub ghilotina pleoapelor lumina jertfită tremură

în ultima umbră

câmpuri umede descifrează cântecul încorsetat al greierilor

îl învăț traversând transparențe fierbinți

pe cărarea deschisă în inima nopții

prin partea stângă a zbaterii sorb ecoul altei vieți 

dintr-un pocal înverzit

pe o rază rebelă

cu picătura prelinsă din călimara cuvintelor

povestea curge palpabil în gând

pasăre înveșmântată în boabe…

prin plete de lună cerul își frânge chipul

în lumea absentă săgeți ude sparg singurătatea ferestrelor

tresare în palme

sângele buzelor pecetluite

în zboruri ce separă cenușa de fulger

se întorc

în spatele ușilor 

chei

răsucite-n cuvinte

te privesc prin fâșii de-adevăr

cocorii

se întorc

atingând noaptea cu aripi de liniște înjunghiată

iau forma urmelor

din suflet

condeiul…

În ochi, amurgu-și țese firescul, din tăceri

și înțelept simțirea și-o poartă printre lacrimi; 

trădate picături le-adună-n colț de cer

iar inimile frânte,-n durerea fără patimi.

Sub legământ păstrează în amintiri culoarea

și o preschimbă noaptea-n cuvinte luminând, 

descoperind secretul din univers: candoarea,

în armonii albastre... în versuri; cald și blând.

 …

 torențial

 culori vuiesc

 în căldura palmelor 

 spectacolul adâncului

 sufocant 

 leagănă pulsul 

 în răsăritul inundat de cuvinte 

 la moara din gând 

 depărtarea

 macină labirinturi de ceață 

 între limitele aceleiași vieți

 sângele murmură 

 între puncte

 tunete muribunde

 planează perfect în lacrimi făcute nod

 sufletul

 dăruiește păsări ce-și cresc aripi în zâmbete 

 surprinse …