Mi-e teamă să nu ningă,

Să bată în ferești,

Iar tu să fii zăpadă

Și să regreți că ești.

E focul pe sfârșite

Și nu ai mai venit.

A început să plouă.

Zăpadă-ai ostenit?

Nervii şi nervurile-ţi erau copaci
Iară ochii... asta nu-nţeleg cum faci
Erau doi mesteceni veseli şi dibaci
Nişte vulturi rasă nouă de gonaci

Pielea-ţi toată un covor sublim de maci
Peste-o lume mută de copii buimaci
Şi divina-ţi inimă de cotcodaci
Un etern sărut timid pierdut pohtaci

Trec pe lângă tine Îngere
Cu inima de crustaceu
În aceeaşi parte goală
De ales pe ea din eu

Şi mă gustă cu măsură
Îmbibat în var de spumă
Să răsăr în mintea ei
Ca acel Adam din humă