iriși se scurg

din anostul amiezii topite-n amurg

în căușul orelor goale

divagând azimuturi

călcâie de melc mângâie troscotul

în zigzaguri lăptoase

departe

de-a latul grădinii

în gări alburii

dorm greieri ce-așteaptă șuier…

Au prins lăstunii gust de țeastă seacă,

Nu se dau duși, nici de-i momești cu rodii,

Zaharisit, psalmodiază-n dodii

Sperând un ultim bal să mai petreacă.

În cuib de turturea se face seară,

Drojdii de-amor dospesc paiul uscat,

Să-i crească bobul, plin, nescuturat,

De patimi germinând, ca astă-vară.

Tusea și jinghiul se-mpung în calendar,

Nu cântă-n inimă nicio vioară;

Gregar și asonant croncăne-o cioară,…

(parodie după Demostene Botez - „Singurătate”)*

Seara mijise, în zori, când ai plecat.

De-o vreme,  iarna nu-i ca vara. Şi-i păcat.

Ningea torențial, şi-un cer... senin, urât;

După o noapte albă, o zi în dungi. Și-atât.

Ai aruncat un ochi pe geam, altul spre mine.

– Aruncă-i, parcă tu îi strângi!? Ție-ți convine.

(Simt cum furia mă-mpresoară din toate părțile.

Trișorule! Așa-mi…