Tălăngi topite-n vuiet… și boii-s toți acasă.

Înfometați, ca lupii, cu botul ascuțit;

Gem ieslele de pâine, în pod au și melasă,

Dar ei cerșesc, viclenii, grăjdarilor, cuțit.

Ce bocete, ce larmă, și vacile-s locvace!

Au limbile rozalbe și-mbârligate cozi;

N-au griji. Și-au dus vițeii, pe lapte și pogace,

Să-nvețe…

și se făcea că eram virgulă-ntre puncte
neghina tolerată în lanul de orez
voioasă bocitoare a verilor defuncte
tiveam albul zăpezii cu griuri ecosez

piteam păcate știrbe în muchii de candoare
sub pragul porții-n casă mimând roiale chinte
mă prelingeam uimită în semnul de-ntrebare
cu varul stins în sensuri învolburam cuvinte

un ciripit albastru topește noaptea-n ceară
și visul se amână dar… e și mâine-o seară!