epavele clipei

alfabetare goale

ce zac răsturnate

sub valuri ciobite de scoici

doar urechea mirării

aude țipătul pescărușului

chemări de amurg nenăscut

e vremea...

zefirii

mângâie fruntea culorii sleite

în durerea facerii

senzorul-cercetaș

retrage mugurii-n tranșee

pentru ultima repetiție

cu decoruri și costume

iar străvechi-editorul

cu peniță de ceață

zgârie-n grabă pe forzațul…

Pădurea-și netezește, cu vântul, ramul rar,

Moartea-și amână somnul cu un clipit de gene;

Se bâlbâie spre șipot un râu, ca Demostene,

Zvâcnește cald, în roșu, pestrițul de sitar.

Încă uscate-n drojdii, arome de nectar

Se scurg, ca o morfină, prin ale nopții vene,

Pădurea-și netezește, cu vântul, ramul rar.…