Am ajuns să aud scâncetul copiilor
Pe care chronos şi i-a devorat
Din lipsă de
Ocupaţie
Ascuns dupa un ieri
Ce se încăpăţânează să
Nu iasă din scena

Te întreb ca în cartea
Aia
Cu aripile vântului
E şi mâine
O zi ?

Noaptea asta, iubi, mă prefac în zmeu

Peste fluviul negru aripa întind

Zborul mi se face iarăşi tot mai greu

Geaba-ncerc în braţe să mi te cuprind

Drumul la mansardă îl străbat în trepte

Fluviul e departe şerpuind spre mări

Dacă vrei voi spune ca să ne aştepte

Sau să se ascunda dupa mari şi zări

Noaptea asta, iubi, sunt un lucifer

Alungat din raiul încărcat de eve

Vin până la tine clipa să ti-o cer

Oferindu-ţi fluviul…

Îţi scânteie-n pleoape clipa

Alungată greu din cer

Mângâiată de aripa

Lui Satanail stingher

Mă adormi între ispite

Şi mă perpeleşti pe jar

Din cuvinte potrivite

Zideşti piatră de hotar

Îţi trimiţi prin mine ceţuri

Şi mă înfăşori în ele

Prin borcane cu dulceţuri

Dedulciţi la praf de stele

Tolăniţi apoi pe clipă

Şi cu glicemii crescute

Împuşcaţi într-o aripă

Chemăm ploi să ne sărute

Şi din aste ploi de…

Cine sunt?...cine sunt?...

Mă întreabă sângele care înroşeşte acum nisipul

De sub mine.

Fluviul sunt?

Sau doar un amalgam de globule în alb şi roşu

Care îşi fac de cap în laptele plasmei

Cine sunt ?...

Scrâşneşte piatra adunată în rinichi

Tânjind să devină meteoritul care va stinge lumina

Pământului.

Acolo în culcuşul ei caut în zadar urma zeului

-cine mai crede azi în zei ?-

Nici poeţii…

Cine sunt ?...

Te întreb…

Zeii s-au lepădat de ochi

Au simţit că nu mai au nevoie

De ei

Şi i-au aruncat din vârful olimpului

Drept în inima mea

Ciudată senzaţie

Este asta…

Omul cu inima plină cu ochii zeilor

E orb

Doar inima îi arată

Cum sunt culorile muntelui

Am crezut

Că dacă spun albastru te spun

pe tine

Iar dacă spun verde îmi sterg urmele

Dinspre tine

Despre negru nu am crezut nimic

Pentru că ştiam că pescăruşul nu poate…

Te tac de mult timp
De când te-am zărit te tac
Prinsă într-o cochilie de rapana
Auzi doar sunetul mării
Izbind în ecluze
De aceea te tac
Nu vreau să închid vaietul mării
Cu geamătul meu
Te tac chiar dacă mâinile mele
Îţi desenează o inimă roşie şi mare
Într-o poezie despre o inimă roşie şi mare
Văzând-o
Tu ştii că aia e inima mea
Bolnavă de tine
Şi atunci îmi spui
Te tac de când te-am cunoscut…

Mor lumini
Prin grădini
Printre flori
Mor culori
Cenuşii

Tu nu ştii
le aduni
în cununi
cenuşii
dar nu ştii
că-n lumini
naştem vini
existăm
încercăm
să ne fim
nu murim

tu îmi eşti
tot îmi eşti
eu îţi sunt
şi mai mult
luminăm
adunăm
din grădini
iar lumini
şi culori
de prin flori
amândoi
suntem noi

Din secundă în secundă

Eu te am scăldat în undă

Ca o pasăre nătângă

Fără aripa cea stângă

Doar cu aripa cea dreaptă

Care fâlfâie deşteaptă

Să găsească apa vie

Sub o piatră alburie

Din secundă într-un veac

Eu te am plimbat pe lac

Aripa-mi făcută barcă

Fericită erai –parcă

Doar cu aripa cea stângă

Chemam noaptea să ne strângă

Fără aripa cea dreaptă

Care şi acum aşteaptă

Sus pe malul nisipos

Să ne dam din…

Împachetez visele cu americi depărtate

Şi le îmbarc pe vaporaşe făcute din hârtia

Maculatoarelor găsite

În podul casei părinteşti

Nu stiu ce căutam acolo

Poate visam

Sau visez acum că visam că sunt în podul casei

Părinteşti

Care a devenit casă părintească pentru un altul

Flotila mea de vaporaşe din hârtie

Poartă trufaşă preţioasa încărcătură

De vise

Americi îndepărtate şi din ce în ce mai iluzorii

Cu vestul lor…

Şchiopătez şi atunci când stau
Orizontul meu se leagănă ca al marinarilor
Pe timp de tangaj
Doar că tălpile mele
Nu calcă puntea corăbiilor
Nu sunt argonaut,iubito
Deşi mi-ar fi plăcut să plec în căutarea
Lânii de aur

Nu sunt argonaut
Dar am corăbiile în gene
Şi mările mele s-au pierdut demult
În ochii tăi
Cum să nu mă rătăcesc
Dacă lumea lor este necuprinsă ?

Te iubesc

Mă crezi?

Sau e în zadar indiferenţa cu care tratez

Rănile făcute de aşchiile

Sărite în carne din cuvinte

Aş avea atâtea să îţi spun

Dar nu am pietrele-cuvinte la îndemână

s-au rostogolit în valea regilor

printre piramide şi cămile mai bătrâne

decât piramidele

dălţile dorului sunt ascuţite dar

nu au ce tăia

pietrele-cuvinte sunt departe

acolo

printre piramidele unde pescăruşii

nu ajung

Şi fluviul altora…

Nu suntem îngeri dar ne place zborul
Şi cer albastru şi sclipiri de stea
Dresăm cuvântul să îmbie dorul
Dar nu ca îngeri pana noastră-i grea

Cerşim cuvinte gropilor sub pietre
Adânc săpate de vreun mag demult
Însufleţim cenuşa de prin vetre
Îngeri nu suntem asta e prea mult

Ne place versul răspândim culoare
Strâmbăm din nas când ne numiţi profeţi
Noi ne hrănim cu razele de soare
Nu suntem îngeri noi suntem poeţi

Dacă nu e cerc

Să fie trei
Numărul perfect în care încăpem
Eu
Tu
Noi
Nu-i aşa că îl vrei ?
Spune că da
Şi printre nori
Şi printre ploi
E numărul trei
Trei vieţi
Trei fraţi
Unul stâncă
Celălalt gând
Iar al treilea urma să se hotărăscă
ce va fi

dacă nu e cerc
să fie trei
echilibrat
echidistant
Şi rece ca să îl putem topi
Eu
Tu
Noi

mi-e timpul scurt mai scurt decât dorința

luminii de-a se face întuneric

și lungă-n clipe-mi este neputința

troian căzut în vers cu iz Homeric

Și tot mai stins își scutură lumină

Un colț de stea în buletinul meu

Mai mușc din clipă și aștept să vină

Pe drum rămas o aripă de zeu

Doi orbi drumeți prin praful greu din troia

Cătând lumina se lovesc de soare

Timpule-al meu aș vrea să-ți cunosc voia

Și sa mă-nveți că tot ce…

cine a fost întâi - mă întrebi – omul sau iubirea

albastrul sau cerul
pescăruşul sau fluviul…
nimeni nu îşi aminteşte de ce vine primăvara
aşa de târziu
chiar ! oare de ce-o fi întârziind atât ?

mai întâi a fost poezia – îţi răspund – cuvântul poezie
el a colorat cerul cu pescăruşi
şi cu dunure.
apoi au venit toate celelalte ;
munţii, pietrele şi zeii.
Ca să fie întregul întreg
Am apărut şi noi pe acolo

Am împărţit lumea în două…

Şi timpul l-am împărţit

Aşa!

Am tras o linie printre clipele care se

înghesuiau pe trotoarele ude

tu ai luat partea mai mare ;

ce îţi mai plac secundele astea !

Îmi spui că nu-ţi mai încapi în timp

Că minutul pe care îl locuieşti

s-a curbat prea tare

Şi că ai senzaţia că vei aluneca pe el

Cum alunecă lumina din curcubeu

Oare de ce îmi spui toate astea…

Crezi că timpul meu este altfel

Iar…

Forma inimii mele
Ai prins-o în clipa care a îngheţat
În colţul ochiului tău stâng
Are culoarea secundei care va să fie
Doar pentru noi
Timp de pas în doi
Şi o primăvară care mi-a înnebunit
Pescăruşii

Dacă îţi spun te iubesc
Vei da vina pe primăvară?

Iar scuipă taica chronos cojile clipelor

Peste noi

E ştirb bătrânul !

Din când în când mai scapă si mieji

Aşa …

Ca să ne amintim că timpul are şi miez !

La geamul mansardei a răsărit un ochi

Uriaş ochiul ăsta…

Cât un tramvai de mare

Şi mai mare chiar…

Cât ochiul celui mai mare dintre ciclopii care

Au existat în cartierul meu.

Nimeni nu poate vedea prin el

Dar se poate oglindi

Cum se oglindeşte nimicul în reflexia…